Category Archives: Uncategorized @ro

Dragi părinți,

Dacă doriți să participați cu copiii la evaluările din februarie, vă rugăm să vă exprimați opțiunile în formularul de mai jos.

Revenim cu programări după centralizarea înscrierilor.

Mulțumim și vă așteptăm cu drag!

Ce-o să facă, cum se va descurca?… Pe scurt, ce se alege de copiii neșcoliți (unschooled) este întrebarea care bântuie gândurile oricărui părinte care a ales o educație altfel decât la școala tradițională.

Peter GRAY și Gina RILEY – psihologi și cercetători americani din domeniul educației – au publicat acum câțiva ani rezultatele unui studiu amplu privind avantajele și provocările unschooling. 

Analiza a fost publicată în diverse reviste și bloguri de specialitate, iar mai jos vă prezentăm câteva dintre concluziile lor, în speranța că informațiile sunt utile pentru părinții nefamiliarizați cu acest concept sau care experimentează temeri legate de acest parcurs, relativ nou în societatea românească.

Înainte de concluzii, definiția unschooling așa cum au prezentat-o cei doi cercetători.

Unschooling nu este școală. Familiile ce practică unschooling nu-și trimit copiii la școala tradițională și nu fac școală acasă, urmând o anumită programă. Mai exact, părinții nu stabilesc programa de studiat de către copii acasă, nu le atribuie teme sau assignments în scop clar educațional și nu le dau teste pentru a le evalua progresul. 

În schimb, părinții oferă copiilor unschooled libertatea de a-și căuta și alege propriile preocupări și de a învăța, fiecare în ritmul și felul lui, ceea ce are nevoie pentru a-și urma interesele și preocupările.
În acest sens, părinții oferă ajutor, sprijin și context propice pentru a facilita și susține procesul de învățare al copilului. Ca urmare, cei mai mulți copii unschooled ajung să perceapă viața și învățarea ca fiind unul și același lucru.

Oare câți adulți crescuți în alte timpuri și regimuri au această percepție asupra vieții?  

Studiul a inclus un sondaj la care au răspuns 232 de familii americane ce au ales acest drum, iar cercetarea a inclus și intervievarea copiilor care au avut această experiență – percepția lor privind acest drum și felul în care s-au descurcat ca adulți.

Ce au spus părinții? 

Răspunsurile au fost împărțite în câteva categorii.

1. Avantajele legate de învățare a fost considerat beneficiul major – copiii învățau mai mult, mai eficient sau informații care li se păreau relevante, erau dornici să învețe atunci când nu li se impunea și puteau alege ei singuri ce să învețe. Cei mai mulți din această categorie au declarat astfel, pentru că de fapt copiii erau cei care alegeau ce să învețe, își urmau curiozitatea și dorința naturală de a afla mai multe despre ceea ce-i interesa și explorau împreună cu părinții.

2. Echilibru emoțional și avantaje sociale – copiii erau fericiți, mai puțin stresați, mai încrezători în ei, iar în societate se manifestau fără rețineri, cu încredere în ei și sociabili. Iar unul din factorii determinanți pentru acest comportament este faptul că acești copii interacționau cu oameni de vârste diferite, nu doar copii sau profesori, așa cum se întâmplă în școala tradițională. 

3. Apropierea în familie și relațiile dezvoltate – unschooling-ul le-a permis să petreacă timp împreună, ca familie, să dezvolte relații și preocupări comune. În plus, lipsa presiunii de la școală (teme, constrângeri legate de timp, deplasare etc. ) a generat armonie și un mediu fără stres în familie. 

4. Lipsa programului de la școală – a ajutat familia să trăiască după ritmul propriu și conform propriilor alegeri și să facă călătorii, care nu ar fi fost posibile altfel. În unele cazuri, copiii au putut avea joburi sau au participat la activități ale comunității la care nu ar fi putut lua parte dacă ar fi urmat un program tradițional de școală.

Ce au spus copiii? … deveniți adulți între timp.

Una dintre întrebări a vizat educația superioară – dacă au fost interesați de cursuri academice și care fost experiența lor în acest mediu după anii de unschooling. Iar răspunsurile lor sunt pe alocuri surprinzătoare.

Mulți dintre ei au urmat cursuri universitare, iar dificultatea adaptării a fost apreciată ca minimă.
Studenți care nu au urmat deloc sau puțin cursuri în școala tradițională au obținut relativ ușor calificativele de care aveau nevoie, fie pentru examene gen bacalaureat, fie pentru cele de admitere în facultate, ceea ce a confirmat convingerea că lipsa unei programe impuse nu-i privează pe copii de abilitățile și informațiile necesare de a accede la studii superioare, de exemplu.

Cei mai mulți dintre respondenți s-au evaluat ca fiind cel puțin egali ca nivel de cunoștințe cu colegii lor, iar explicația lor a fost că nu au experimentat acea supra-saturare și epuizare (burn out) produsă de programa impusă, iar libertatea experimentată în unschooling i-a ajutat de fapt să se organizeze și să fie responsabili în alegeri: ce, când și cum să învețe.

De asemenea, mulți dintre ei s-au declarat dezamăgiți de mediul academic. Au vrut să facă studii universitare pentru a fi expuși unui mediu care să-i stimuleze intelectual, dar în schimb, au descoperit colegi mai degrabă interesați de petreceri și frății universitare.

Legat de carieră – marea majoritate a copiilor respondenți avea deja experiență de job la momentul cercetării, iar carierele alese sunt dintre cele mai variate.

Conform cercetării, s-au desprins două direcții dominante privind alegerile copiilor.
Prima este că mulți au ales cariere în domenii vocaționale sau creative – arte, meserii, muzică, fotografie, film, scris etc, iar aproape 80% dintre aceștia au provenit din categoria celor care au practicat doar unschooling (nu forme mixte de schooling).

A doua direcție care s-a evidențiat este că un procent semnificativ (peste 50%) dintre respondenții copii au devenit antreprenori – au pornit deja propriul business și trăiesc din el sau sunt pe cale să se susțină din el. Categoria antreprenorilor o depășește pe cea a celor cu meserii creative, iar mulți dintre antreprenori sunt chiar în zona produselor sau serviciilor creative.

77% dintre copiii unschooled au indicat o legătură clară între cariera sau jobul de adult și activitățile și preocupările lor din copilărie.

În multe cazuri corelația a fost directă: artiști, muzicieni, oameni de scenă și alții asemenea și-au transformat pasiunile în cariere, iar alții au explicat legătura dintre îndeletnicirile și preocupările din copilărie cu meseriile alese.
Din nou, din punct de vedere statistic, corelația cea mai puternică în acest sens a fost în categoria celor care au făcut doar unschooling.

În ceea ce privește evaluarea propriei experiențe de copil unschooled:

Analiza celor doi cercetători oferă informații valoroase și a fost publicată în Journal of Unschooling and Alternative Learning și pe site-ul Psychology Today: o sinteză despre metodologia de studiu și date statistice despre respondenți, iar alte trei părți prezintă detalii despre beneficiile unschooling (cu extrase și testimoniale din sondaj), cauzele pentru care familiile aleg acest drum, dar și provocările inerente.

Deși unschooling este o practică relativ nouă în societatea românească, mărturii din comunitatea noastră susțin concluziile de mai sus. Puteți asculta câteva dintre ele.  

extras din Conversațiile CEREHARD

Pentru unii, săptămâna care se încheie a însemnat reîntoarcerea la școală. 
Pentru alții, acest back to school nu există. În schimb, ei experimentează o alternativă în care învățarea are loc continuu, în ritmul și în coordonatele care li se potrivesc, le plac și-i fac să se bucure de ceea ce descoperă și învață.

Pentru că mulți dintre voi s-au alăturat recent în această aventură numită unschooling, vă invităm să parcurgem împreună temerile și fricile pe care știm că le experimentați.

Deci…. Respirați adânc și citiți mai departe! 

Ați făcut această alegere dintr-un motiv anume.

Prietenii se uită la voi plini de suspiciune sau chiar cu reproșuri, familia crede că vă bateți joc de viața copiilor și toți cei din jurul vostru vorbesc de importanța școlii. Panica probabil că este deja instalată.

Adevărul, pe care fiecare îl știe pentru el și familia lui, este că ați făcut această alegere dintr-un motiv anume. Poate pentru copilul vostru școala era un chin sau poate avea sentimentul că nu se încadrează acolo.

Sau pur și simplu v-ați săturat de temele copiilor și pretențiile profesorilor. Sau poate ați obosit de alergătură și nu v-ați mai simțit ca o familie, sau poate că lipsa de libertate în alegeri v-a sufocat.
Sau poate câte puțin din fiecare. Oricare ar fi motivul, însă, decizia vă aparține. Este alegerea voastră.

Nu uitați însă, pe parcurs, de ce ați ales acest drum.

Setați bariere când aveți de-a face cu sfaturile “prietenești” ale celor cu care interacționați. Gândiți-vă cât de mult vreți să împărtășiți sau să explicați celor din jur. Vorbiți cu copiii, în special în cazul în care au plecat din sistemul tradițional, despre felul în care vor să răspundă când sunt abordați pe această temă.

Nu vă veți găsi ritmul în câteva zile.

Mulți dintre cei care aleg unschooling au o imagine idealizată  – copii care deprind entuziasmul și încântarea de a învăța singuri peste noapte, imagini cu toată familia citind în prag de seară, explorând muzee sau parcuri în zilele însorite, voluntariat în cauze diverse, și așa mai departe.

Realitatea este arareori în acest fel.
Mai degrabă este așa: copiii se uită la televizor cu orele, joacă jocuri pe calculatorul cu zilele sau lunile, și nimeni nu pare să vrea să iasă din casă…

În această fază aveți nevoie să considerați câteva aspecte:
1. Toate aceste manifestări sunt normale și poartă numele de de-schooling. Pe scurt, înseamnă timp de care copiii au nevoie pentru a se relaxa și reconecta cu ei înșiși, pentru a experimenta și a descoperi ce le place, ceea ce necesită TIMP. 
Iar pentru copiii care au fost și în școala tradițională înseamnă un timp și mai îndelungat pentru a scăpa de reflexele și obiceiurile desprinse în școală.

2. Copiii voștri nu sunt voi și, cel mai probabil, nu vor face aceleași alegeri ca voi. Unul dintre aspectele definitorii pentru unschooling este încrederea, iar acesta este momentul în care începeți să o practicați, dacă nu ați făcut-o deja.

Să aveți încredere în alegerile lor, să aveți încredere că ei aleg ceea ce trebuie la momentul la care se află. Sugerați și oferiți sfaturi, desigur, dar înțelegeți și respectați faptul că prin această încredere creați un parteneriat, un cadru în care nu acționați ca un profesor, iar copilul se va simți în siguranță și va căuta să descopere ce-i place și ce vrea să învețe.

3. Învățarea se întâmplă oriunde și oricând, pentru că este în natura noastră. Doar pentru că nu arată așa cum am fost noi “învățați” că arată, nu înseamnă că nu se întâmplă!

Scopul este să creați o experiență pentru familia voastră, nu să copiați experiența altei familii.

Experiența altor familii este foarte valoroasă, iar a celor care sunt în această alternativă educațională de mai mult timp cu atât mai mult, dar în final contează doar ca sursă de inspirație.

Voi vă creați propria voastră experiență. Fiecare familie și fiecare persoană este diferită, și deci unschooling poate fi complet diferit de la o familie la alta.
Este un lucru bun. Este minunat, chiar. Bucurați-vă! Aveți șansa să creați un stil de viață care se potrivește nevoilor familiei VOASTRE.

Găsiți oameni asemeni vouă.

Suportul prietenilor sau al oamenilor care împărtășesc aceleași valori cu voi este foarte important. Aveți nevoie de suportul lor.
Este unul dintre motivele pentru care organizăm Conversațiile CEREHARD – întâlniri online deocamdată – în care părinții și copiii fac schimb de idei și păreri, și își oferă propria experiență celorlalți părinți.

Experimentați și fiți flexibili.

Încercați diverse lucruri împreună cu copiii și vedeți ce funcționează și ce nu.
Care este timpul ideal împreună în familie, dar și în afara ei? Ce vă place fiecăruia să faceți și cum vă face plăcere să le faceți? Care sunt nevoile fiecăruia dintre voi, cum se completează între ele sau cum se bat cap în cap? Cum le puteți adresa, astfel încât fiecare să se simtă auzit și respectat?

Unul dintre avantajele acestui stil de viață este tocmai această flexibilitate – să schimbați lucrurile atunci când nu funcționează și să vă adaptați odată cu evoluția copilului și a voastră.

Este un proces care se așează în timp, prin încercări, dar este un exercițiu care merită tot efortul, pentru că deprindem abilități care ne sunt de folos toată viața.
Și în special copiilor, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul, iar flexibilitatea și adaptabilitatea sunt esențiale. Uitați-vă doar la anul 2020!    

Concentrați-vă pe aici și acum, nu pe viitorul de peste ani.

Cât de ușor este să cădem în capcana “dar dacă…” o știm mult prea bine toți cei care citim aceste rânduri. Dacă copiii vor să se întoarcă în sistem? Dacă vor să urmeze o facultate? Dacă noi, ca părinți, nu îi pregătim suficient de bine pentru viitor? 

Sunt multe “dacă-uri” care nu ne lasă să dormim noaptea, în special în societatea în care trăim astăzi, în care finalitatea este mai importantă decât procesul.

Asta vă doriți pentru copiii voștri? O competiție în care să bifeze diverse?

Focusați-vă mai bine pe ce există în fața voastră – aici și acum! Lucrurile se pot da complet peste cap, peste noapte (vezi pandemia).
Construiți relații. Învățați. Do your thing, oricare ar fi acela. Și adresați acel “dar dacă…” pe măsură ce apare și devine relevant, în loc să vă panicați în legătură cu  un viitor care nu s-a întâmplat încă.

Copiii recuperează și învață atunci când și dacă vor vrea să se întoarcă la școală. Adolescenții își dau testele pentru admitere dacă își propun acest lucru. Toți copiii, indiferent de vârstă, asimilează în timp util informațiile de care au nevoie pentru examene, atunci când există motivație autentică și alegeri asumate de către ei. 

Bucurați-vă unii de alții.

Înainte de învățare, există un context – cum trăim, cum dezvoltăm relații și conexiuni și cum construim încredere. Ca să putem învăța – copii și adulți deopotrivă – haideți să ne concentrăm pe cultivarea acestui mediu, iar învățarea va veni de la sine: pas cu pas, prin conectare și relaționare, prin exercițiul încrederii și prin considerarea copilului un partener în acest demers numit educație.

Nimeni nu conduce sau este condus. În schimb, căutăm să ne bucurăm de ceea ce experimentăm, împărtășim cu ceilalți propria experiență, cu tot ce aduce fiecare zi, cu bune și cu rele.

Nu va fi perfect în fiecare zi. Este o alegere care prin asumare, bucurie și focus va fi o experiență minunată.

Sfaturile de mai sus vin de la Idzie Desmarais, un adult crescut în afara școlii și un lifelong learner, despre care puteți afla mai multe aici.

Materialul este primul dintr-o serie prin care ne propunem să vă prezentăm experiențe de educație altfel decât la școală din societăți și culturi care trăiesc de mai multe decenii în această paradigmă.
Experiența lor este valoroasă și sperăm să fie de folos cât mai multora dintre voi.

Am văzut clipul cu ursul care alerga pe pârtie după un schior și…. mi-am dat seama că vine primăvara, că ieșim din hibernare și că scoatem capetele, ca ghioceii, din vizuinele în care, de fapt, am continuat să ne țesem povestea.

Mai mult sau mai puțin speriați, poate vom înțelege că omul nu e stăpânul naturii, că organizarea noastră socială este, deocamdată, mult inferioară până și unui mușuroi de furnici și că deciziile ne aparțin dar, totodată, ne și responsabilizează.

Nu știu dacă ați văzut filmarea cu acel organism numit „blob” – celulele care îl constituie se comportă precum neuronii din creierele noastre, comunică, decid împreună și sunt parte a unei rețele de o complexitate greu de gestionat pentru mintea noastră, obișnuită cu idei puține și fixe. 

Cam așa mi se pare că suntem noi acum – avem în noi multă cunoaștere, trebuie „doar” să învățăm ce facem cu ea.

Suntem un „blob” care își optimizează supraviețuirea și ia decizii (să sperăm, informate), rezultate din colaborarea între componentele lui invizibile.
Acest blob are mai multe noduri, între care se construiesc și se rup, permanent, legături de tot soiul. Este dinamica uriașei complexități pe care o trăim dar pe care o și generăm. Fiecare nod are alte sarcini, vizează alte teritorii, poate are și altă culoare.

Din el pot porni alte și alte noduri, care se formează sau se descompun – dinamismul este una dintre caracteristicile de bază ale organimului social pe care l-am creat. 
Cum funcționează și care este logica acestui „blob” în explicațiile de mai jos.

De ce povestea asta complicată?

Pentru că în CEREHARD sunt oameni cu structuri extrem de diferite una de cealaltă. Toți, însă, ne dorim să fim lăsați să ne educăm copiii în afara actualului sistem, care este falimentar.

Fiecare centru – fie CEREHARD, fie cu altă denumire, dar cu copii cereharzi – are caracteristicile lui, iar dacă o familie nu se regăsește în filosofia unui centru poate migra la altul, mai apropiat vederilor fiecăruia. 

Unii vor structură, programă, examene, alții, dimpotrivă. Unii nu doresc nici afilierea la vreun centru. De aceea CEREHARD este EOTAS, educație altfel decât la școala standard, o colecție de variante din care puteți proba ce vi se potrivește.

Revenim cu rugămintea să urcați în folderele copiilor tot ce considerați că ne ajută pe noi să fim la zi cu evoluția voastră. Ne-ar fi de mare folos un jurnal de activități, în care să scrieți voi și/sau copiii.
Cu bucuriile, cu lacrimile, cu temerile și tot ce vă macină. 

Ne gândim să participăm, ca școală, la testarea PISA din 2025 – acolo se va vedea, sunt convinsă, că educația liberă, personalizată, dă rezultate. Pregătirea în sine constă în rezolvarea de probleme de zi cu zi, prin proiecte – studiați, împreună cu copiii, tot ceea ce îi „macină” pe ei – întrebărie lor sunt baza de la care porniți: de ce sunt frunzele verzi, ce spune câinele când latră, ce este frica, etc.

Dacă vă împiedicați, cereți ajutorul – suntem aici, alături de voi, traineri, părinți, specialiști în diverse. 

Vă este teamă să navigați liber în căutare de răspunsuri? 

Treceți prin platformele educaționale sau prin cărțile și manualele care vă plac. Reiau ideea deja iterată – faceți cu ai voștri copii ce v-ar fi plăcut să facă ai voștri părinți sau bunici cu voi.

Învățarea are loc prin experimentare, prin „greșeli”, prin asociere cu un stimul care ar trebui să declanșeze emoții – ideal, pozitive. 

Dacă nu ați citit deja acest articol, îl recomand cu toată ființa mea. Pe mine m-a ajutat enorm în 2012, când a fost publicat, după ce, în luna ianuarie a acelui an, mi-am scos copiii din școala standard. 

Parafrazez celebra „timpul nu mai avea răbdare” din finalul Moromeților, dar ceea ce cred, de fapt, este că timpul e generat de propriile noastre minți, de răbdările și, mai ales, de nerăbdările noastre. Uite că o creatură ultra-minusculă a întors planeta pe dos, ajutându-ne să ne rânduim neorânduielile lăsate pe altădată, într-un proces definit drept „procrastinare” (sau „amânare” – în dulcele grai românesc).

Pentru că, nu-i așa, e mai simplu să inventăm sertare în care ascundem frici de tot felul, ca pe niște șosete vechi pe care nu ne îndurăm să le aruncăm, decât să ne contemplăm pe noi înșine în liniște conștientă (aproape imposibil de atins).

Timpul învață să aibă răbdare odată cu noi.

NU, nu vom deveni o altă școală după chipul și asemănarea celor acceptate și înregimentate de sisteme care se deprind acum cu gestionarea noului. Suntem altceva, iar sistemele se vor adapta ele nouă, nu noi, lor.

Și nu mă refer doar la CEREHARD – în lume sunt zeci, dacă nu sute de astfel de întreprinderi, generate de părinți care știu că pot aduce o contribuție semnificativă în viața copiilor lor, sau ai comunității. Școala ca instituție este utilă, necesară, admirabilă – dacă se adaptează nevoilor celor pe care îi îndrumă.

În UK, nu școala este obligatorie, ci educația. Repet asta până când se va găsi cineva care să abordeze această mare problemă din legislația românească:

Constituția ne dă dreptul să ne educăm copiii după propriile convingeri, dar legea educației ne impune să-i ducem la școală – chiar dacă școala nu este neapărat un mediu propice învățării.

Legea educației trebuie modificată. În acest moment, încalcă și Constituția și Drepturile Omului. Există școli fantastice, cu profesori nemaipomeniți. Dar realitatea tristă e că numărul acestora este mult mai mic decât al celorlalte – unde regăsim și acum aceleași tare ca în timpul lui Eminescu sau Caragiale.

Până la îmbunătățirea calității procesului educațional din școli, părinții vor și pot să se ocupe de educația copiilor – și ai lor, și ai comunităților din care fac parte. Astfel, se promovează și egalitatea de șanse, pentru că aceste comunități conțin familii de toate tipurile.

Copiii învață mult mai repede și mai ușor de la adulți disponibili, care îi sprijină în parcurgerea acestui traseu de tip încercare-eroare, decât dintr-un mediu sordid, unde sunt mereu pedepsiți pentru greșeli (care, uneori, nici măcar nu sunt greșeli).

Am simțit nevoia să reiau aceste idei pentru că mulți părinți au această îngrijorare – când intrăm și noi în „rândul lumii”?

În SIIIR, adică. Pentru că, nu-i așa, statul român are niște legi pe care trebuie să le respectăm, altfel suntem pedepsiți și ne vine poliția/protecția copilului la ușă.

Ei bine, legile alea au lacune și trebuie ori completate, ori schimbate. Or asta nu se poate întâmpla decât dacă atragem atenția asupra lacunelor.
Iar noi facem asta ȘI prin demersul la care ne obligă HG 22/2007, la finalul căreia scrie că școlile care funcționează după alt curriculum trebuie să înainteze un dosar către Aracip pentru ca să fie incluse în SIIIR.

Suntem o școală de gândire, nu o instituție, o „school in the cloud”, fără pereți și bănci și tablă, și cerem să fim văzuți în acești termeni, nu în cei impuși de legea educației din România, care este neconstituțională. Alcătuim acum acest dosar pentru Aracip, cu sprijinul Ambasadei UK și al British Council.

Timpul învață să aibă răbdare odată cu noi. Slow down, lăsați-o mai moale…. găsiți-vă – și voi, și copiii – ritmul interior. Învățarea nu are loc cu sufletul la gură, disperat să nu greșești.

Atunci când am pornit la acest drum, nu-i știam nici meandrele, nici capcanele. Am avut (și am) în cap doar finalitatea – dreptul de a învăța în termenii mei / ai copiilor mei. De a alege resursele potrivite. Nu suntem free-riders care se folosesc de resursele tuturor – plătim impozite statului jumătate din venituri. Iar statul trebuie să ne respecte drepturile și din acest motiv.

Am constatat că termenul de homeschooling nu reprezintă decât o mică parte din ceea ce facem. Homeschooling este clona școlii, transferată acasă – cu materii, cu teste, cu ore, cu tot.

De aceea am devenit EOTAS – o mișcare tot mai amplă, pornită din UK ca variantă de rezervă pentru cei care nu progresează în mediul școlar, și care devine tot mai complexă, mai ales că scopul ei inițial (cel de întoarcere în școală) a devenit altul – de a asigura fiecărui copil mediul propice dezvoltării lui și de a-l sprijini în termenii lui personali.

Miturile fac parte din viaţa multor oameni şi este greu de renunţat la ele, chiar dacă ştiinţa face paşi importanţi şi le demolează. 

În cele trei părți de mai jos, am povestit cu Cristian Mureșanu în cadrul emisiunii “Știință și Cunoaștere”, la TVR Cluj, despre miturile neurobiologiei – despre utilizarea creierului, mitul predominanţei uneia dintre emisfere, influenţa jocurilor video pe calculator, mitul influenţei genetice exclusiv-determinante, mitul perioadei critice a primilor 3 ani de viaţă, influenţa dietei, rolul exerciţiilor fizice şi multe altele.

Vă invit să le vizionați și sper să vă ajute în demontarea propriilor mituri.

Episodul 1:

Episodul 2:

Episodul 3:

Ca și „holism”, cuvântul „evaluare”, trezește tot felul de emoții și interpretări. Supraviețuitori ai tot felul de experimente, victime – vocale sau tăcute – ale diverselor abuzuri, tresărim la auzul unor cuvinte care, în diverse împrejurări, au făcut diferența între „admis” și „respins”, între „acum” ori „niciodată”. Părinți tineri, care nu au „prins” vremurile „de aur” poartă în cotloanele cele mai nebănuite ale minții trăirile descrise de părinții lor, de pe vremea când îți venea miliția sau orice alt „organ” la ușă, întrebându-te cum de îți permiți să exiști în alți termeni decât cei impuși de partid.

Teama cea mai mare a multor părinți care își doresc să se mute din sistemul românesc de educație este că „le vine protecția copilului la ușă” sau că poliția „le ia copiii”. Nu este prima dată și nu sunt nici prima persoană care atrage atenția că „legea educației”, așa cum este ea formulată, încalcă atât Constituția, cât și Drepturile Omului, prin impunerea prezenței copiilor la o instituție numită școală, indiferent de randamentul respectivei instituții.

Autorii legii educației confundă conceptul de școală cu cel de educație, după dulcele obicei al pământului mioritic, unde orice corelație devine și cauzalitate. Pentru ei, coincidența dintre educație și școală este un postulat, nici nu se pune problema demonstrării lui… Numai că educația este atât un drept, cât și o obligație. Școala este instituția care ar trebui să se ocupe de educație. Dacă nu-și face datoria de a educa, atunci nu poate fi declarată obligatorie.

Educația are loc permanent – și în afara școlii, sau mai ales în afara ei, de ceva vreme.

Revenind la „evaluare”…. Cuvântul original este assessment.
Înțelesul lui este „the process of gathering and discussing information from multiple and diverse sources in order to develop a deep understanding of what students know, understand, and can do with their knowledge as a result of their educational experiences; the process culminates when assessment results are used to improve subsequent learning” = procesul de colectare și de analizare a informațiilor provenite din diverse surse, pentru a înțelege ce anume cunoaște, înțelege și folosește un elev în urma unor experiențe de tip educațional; scopul final al respectivului proces este acela de a folosi concluziile obținute, la îmbunătățirea învățării”.

Acest assessment se poate desfășura în 2 moduri:

Evaluările nu servesc la „admiterea” unui copil în Cerehard, nu îi măsoară „nivelul”, nu îl urcă sau coboară de pe un podium. Sunt „diagnostice” / constatări referitoare la ceea ce faceți cu copiii. Cele formale se soldează cu rapoarte de evaluare detaliate, de câteva pagini.

În anii 2017-2018 și 2018-2019, când ne adunasem doar câteva zeci de familii, evaluările s-au desfășurat cu prezență fizică în mai multe centre din București, Brașov și Cluj. Părinții aduceau dosare cu diverse materiale – desene, exerciții, lucru manual etc., tot ce considerau util în a ne arăta cum anume decurge procesul educațional și care sunt pasiunile copiilor. Unii copii dădeau adevărate recitaluri, alții prezentau filme editate de ei, despre activitățile lor zilnice. Din anul 2019-2020, Filbrit UK a propus crearea unor dosare în Drive, în care copiii să poată încărca ceea ce lucrează, fără a mai fi nevoie să transporte bibliorafturi cu „dovezi”. Pentru anul 2020-2021, Cereahard a primit G Suite for Education și funcționează ca school in the cloud, cu toată arhiva în Drive și cu dosare (foldere) pentru fiecare copil. Este work in progress, înscrierile nu s-au încheiat – acesta fiind motivul pentru care am amânat evaluările de la începutul anului școlar.

CEREHARD este un proiect-pilot unicat, nu există un „know-how”, un „manual de utilizare”. Puținii oameni care am pornit acest proiect, cu ajutorul lui Mark Evans, directorul agenției de acreditare Penta din UK, am trecut prin nenumărate încercări și erori pentru a schița câteva moduri de funcționare. Nu este „gata” și nici nu va fi prea curând, deoarece fiecare copil reprezintă un studiu de caz și vrem să găsim calea cea mai bună pentru fiecare. Niciuna dintre alternativele educaționale apărute în timp nu s-a construit pe modele deja existente.

Nu colecționăm acreditări și sigle inutile. Avem sprijinul și acreditarea din partea uneia dintre cele mai puternice agenții – Penta inspectează mai multe școli internaționale decât toate celelalte agenții din UK la un loc – ai cărei oameni sunt dispuși să ne ajute pentru a formula cât mai clar ce anume vrem. În acest context, evaluările sunt echivalente cu „a vă lua pulsul” – doar atunci când doriți sau considerați necesar.

Urmează schimbări mari în educație la nivel planetar.
Scoateți nasul din standarde – nu vor mai fi valabile. Se caută creativii, spontanii, oamenii culți, cu logică și cu imaginație, nu „dresații” pentru standarde.

Mulți dintre Cereharzi vor deveni antreprenori, înainte de a accesa universități ale căror diplome vor trebui să se dovedească, mai întâi, utile.

Este homeschooling-ul o alternativă reală, în locul educației standard la școală, pentru România?
Ce este homeschooling-ul și cum este el reglementat în România?

Adriana Brăescu într-o conversație cu Mona Nicolici, pe frecvențele Europa FM, despre educația altfel.

A trecut vacanța, a trecut vara, dar și prima săptămână de școală. Cum era firesc, s-a discutat mult în această săptămână despre educația în timp de pandemie și despre problemele cu care se confruntă elevii, părinții, dar și profesorii. La doar câteva zile de la deschiderea școlilor, tot mai multe unități de învățământ trec la scenariul roșu, cu ore on-line. În același timp, școala on-line rămâne încă o veșnică provocare pentru educația din România.

La emisiunea “Piața Victoriei”, Mona Nicolici a dezbătut aceste subiecte împreună cu Adriana Brăescu, biolog cu specializare pe neurobiologie, creatoarea proiectului Re-Design și a școlii CEREHARD, care promovează homeschooling-ul și alternativele la educația clasică. Li s-a alăturăt și Daniela Vișoianu, consilierul ministrului educației și expert în educație.

Mai jos înregistrarea emisiunii.

Glumesc, evident. Acum 3 ani pe vremea asta, o mână de oameni, conștienți de faptul că avem și drepturi, nu numai obligații în ce privește educația propriilor copii, am decis să oficializăm calea pe care pornisem de ceva vreme, după ce am ajuns la concluzia că școala nu este sinonimă cu educația.

Că o școală care generează peste 40% analfabeți funcțional nu are dreptul de a fi obligatorie și că noi, ca părinți, avem dreptul constituțional de a alege forma de educație potrivită copiilor noștri. Am pornit atunci într-un periplu fără un „know-how” bătut în cuie, susținuți de singura agenție de acreditare a școlilor internaționale și care se află în UK. Și pentru ei a fost (și încă este) o experiență nouă, ieșirea dintre zidurile – atât materiale cât și legislative – fiind o adevărată evadare cu peripeții.

Școala noastră fără ziduri a fost coordonată și inspectată la fel ca una standard.

Ceea ce am intitulat evaluări non-formale sunt acele dialoguri / interviuri care au loc în toate școlile internaționale între copii/părinți și inspector, de mai multe ori pe an. Inspectorul/profesor Mark Evans a putut sonda, astfel, printr-un eșantion reprezentativ de copii și părinți, calitatea procesului educațional. Mai mult, prin intermediul acestor evaluări non-formale, copiii și părinții lor s-au detensionat, au înțeles care este „atmosfera” întregului demers, au căpătat încrederea de a merge mai departe pe o cărare nebătătorită. Sunt copii care abia așteaptă interviurile – stabilite acum clar, de 3x /an (la început de an școlar, în februarie și la final de an școlar).

Pentru cei care au dorit, au apărut apoi evaluările formale – testele standard la engleză, mate și science – după care copiii au primit rapoarte de evaluare de câteva pagini, pentru a avea un fel de „diagnostic” al nivelului de învățare la care se află. Nu sunt „foi matricole” ci, mai degrabă, descrieri ale caracteristicilor cognitive ale fiecăruia dintre copiii care au participat la teste, recunoașteri ale abordării inteligente a unei probleme, sugestii pentru rezolvarea și completarea eventualelor „lipsuri”.

Unul dintre țelurile noastre este, însă, de a scădea ponderea acestor evaluări formale, pe discipline separate, și de a ajunge la a estima capacitatea și talentul unui om prin ceea ce știe cu adevărat să facă, nu prin note sau punctaje.

Susținem învățarea prin proiecte și prin comunicare.

În visele noastre cele mai sălbatice, copiii ajung să prezinte un proiect în ansamblul lui, descriindu-și în detaliu rolurile din acel proiect. La orice instituție de prestigiu – fie firmă, fie universitate – un tânăr cu un portofoliu reprezentativ, cu verb și capacitate de adaptare rapidă este preferat unuia cu 100 de teste standard luate cu punctaj maxim.

În acest moment, calea obișnuită pentru o școală britanică internațională este cea a examenelor Cambridge pe discipline – așa cum am mai explicat, admiterea la orice universitate din lume este asigurată de minim 3 A levels (de obicei specificate chiar de facultatea la care vreți să vă înscrieți) sau de SAT. Pentru RO, 2 A levels sau SAT se echivalează cu bacalaureatul: dosarul se depune la facultatea din RO, facultatea trimite dosarul la CNRED, CNRED echivalează. 

Facultățile de la noi nu specifică deocamdată un anume tip de examen pentru admitere, pot fi oricare 2 A levels. Nu vă cere nimeni foile matricole – notele primite de un copil pe parcursul anilor școlari sunt niște numere care, de foarte multe ori, nu reflectă capacitățile lui, iar acest lucru se știe la nivelurile înalte ale tuturor sistemelor educaționale. Rapoartele de evaluare, în schimb, ajută la urmărirea progresului copiilor.

În acest an am fost asaltați de cereri de înscriere de la familii care se vor întoarce în sistem. Nu am refuzat, siguranța copiilor și a familiilor este fundamentală. Una dintre deciziile luate recent în discuțiile cu agenția de acreditare este de a elibera anual Certificates of Completion și rapoarte de evaluare – după testările standard, făcute de Filbrit și / sau evaluarea conținutului portofoliului fiecărui copil de către Cerehard.

Știm că mulți așteptați aceste „hârtii” de ceva vreme, decizia asupra formatului a luat, însă, ceva timp. La întoarcerea în sistem copiii vor prezenta aceste rapoarte de evaluare (NU foi matricole) și vor da așa-numitele „diferențe” – teste la discipline din programa românească. 

Dacă România ar întruni standardele EQF (European Qualification Framework) – ceea ce promite că face de vreo 10 ani – nu ar mai exista aceste „diferențe” pentru „echivalarea” între sisteme.

Reamintesc că motivul pentru care evaluările sunt făcute de Filbrit este acela că ei au personalul și timpul necesar – noi urmează să ne formăm trainerii, în anii următori, și ca evaluatori în sistem britanic.

Revin la întrebarea cheie „și acum, ce facem?” – care apare obsesiv la părinți după înscrierea în Cerehard. 

Un prim răspuns este „relaxați-vă și bucurați-vă de acest timp care vi s-a făcut cadou”. 
Apoi consultați variantele de cursuri publice, testați Khan Academy, IXL, edX, Coursera sau alte n variante de platforme educaționale și cursuri online și…. pășiți în afara cărării bătătorite. 

Căutați-i pe cei din comunitatea Cerehard din preajma voastră și faceți împreună lucruri care, altfel, ar fi fost imposibil și de proiectat. Purtați-vă cu copiii voștri așa cum v-ar fi plăcut să se poarte părinții voștri cu voi. Restabiliți legăturile de familie, jucați-vă, învățați împreună cu ai voștri copii – veți constata că știu mult mai multe ca voi….

Baftă în noul an școlar!

Date fiind poveștile horror care circulă zilele acesta, m-am gândit să vă (re)amintesc niște lucruri pe care le-ați învățat la școală – atât în gimnaziu, cât și la liceu. Unii, și la facultate.

Ce este viața? Nu știm. Ca să putem afirma, însă, că ceva este viu, acel ceva trebuie să îndeplinească 7 funcții (neapărat pe toate odată): să simtă, să respire, să crească/să se dezvolte, să se reproducă, să excrete, să se hrănească.

Celula este cea mai mică entitate care le face pe toate. Pentru asta, are ceea ce se cheamă „organite” – echivalentul organelor:

Am povestit aici extrem de simplist, gândiți-vă că în fiecare celulă a corpului vostru au loc cca 3000 de reacții (bio)chimice/secundă. Și nu numai în celulele corpului, ci și în cele ale bacteriilor și fungilor care ne populează și pe dinafară, și pe dinăuntru. Și care sunt muuuult mai multe decât celulele corpului.

Toate ființele alcătuite din mai multe celule fac ceea ce am enumerat mai sus. Plantele, animalele, fungii (ciupercile) simt, respiră, cresc, se reproduc, excretă, se hrănesc. Multe ființe au organe care mediază aceste funcții – creier, plămâni, inimă, rinichi, ficat etc.

Toate aceste funcții au loc pentru că în celule există „baza de date” care asigură furnizarea informației necesare fiecăreia. Această bază de date este stocată în molecule de acid dezoxiribonulceic (ADN), alcătuite din succesiuni de baze azotate. Trei astfel de baze alcătuiesc un „codon”, care conține informația necesară sintezei unui aminoacid. Pentru decodificarea succesiunii din ADN este necesară molecula de acid ribonucleic (ARN), care copiază „în oglindă” succesiunea de codoni din ADN, apoi, în cadrul ribozomului (organitul acela descoperit de Palade), îl „traduce” în aminoacid. Există oameni care studiază o viață „doar” procesele de replicare, atât de vast este domeniul.

Virusul nu poate îndeplini niciuna dintre cele 7 funcții enumerate. Este un fragment de ADN sau de ARN (SARS-CoV sunt virusuri de tip ARN), înconjurat (sau nu) de un înveliș (proteico-lipidic). Nu se știe când au apărut, iar inserția lor în celulele vii este absolut necesară pentru „înmulțirea” lor. Pătrunderea în celulă se face prin intermediul receptorilor membranari – proteine care ar trebui să servească și de „gardieni” ai celulei dar pe care virusurile reușesc să-i „păcălească”, „costumându-se” în ceva ce receptorul recunoaște ca fiind familiar. Noi, oamenii, purtăm în codul genetic un procent semnificativ de genomuri virale, care au rămas acolo din timpuri imemoriale. Uneori, ne-au ușurat existența, alteori au făcut o adevărată „selecție”. 

Coronavirusurile sunt studiate de mult, faptul că SARS CoV 1 și MERS au dispărut la fel cum a apărut, după o furtună cu victime, a făcut ca cercetarea lor să intre într-un con de umbră, mai ales pt că în cercetare banii se duc acolo unde apare o urgență. 

Coronavirusurile au un înveliș cu „spini” proteici care ies la suprafața stratului lipidic. Acești spini au fost „descifrați” – sunt alcătuiți fiecare din 2 subunități, una servește la aderența de membrana celulară, cealaltă, la cuplarea cu receptorul. Mecanismul în sine este extrem de complex și implică și o enzimă specifică celulei, enzimă ce ajută, culmea, virusul în această operațiune. 

Receptorul de care se atașează virusul este enzima convertoare de angiotensină (angiotensin-converting enzyme 2 = ACE2), o protează sintetizată de celule plămânului, intestinului, ficatului, inimii, ale endoteliului vascular (stratul de celule ce căptușește pe interior vasele de sânge), testiculelor și rinichilor.

Dezasamblarea coronavirusurilor în citoplasma celulelor gazdă pentru transcripția și translația informației din ARN-ul propriu este un proces incomplet elucidat. Una peste alta, ajung să folosească aparatul de sinteză proteică din interiorul celulei și, când moleculele virale au fost sintetizate în proporția necesară, începe asamblarea lor la nivelul aparatului Golgi celular. La asta folosesc medicamentele antivirale – încetinesc sau stopează procesul de sinteză a componentelor virale la nivel celular.

Ce au virusurile cu noi? Nimic, practic…. 

Am intrat pe acest terra incognita al sălbăticiunilor, unde acționează selecția naturală – și prin intermediul virusurilor. Planeta noastră nu este un tărâm prietenos, viața este un joc al elementelor (acelea din tabelul periodic) și moleculelor, coordonat de legi pe care abia le descifrăm, sensul vieții nu este căutarea fericirii, ci perpetuarea – propagarea prin urmași care se adaptează oricăror condiții. 

Faptul că niște atomi de carbon, azot, fosfor și oxigen au alcătuit, la un moment dat, o structură purtătoare de informație face parte din acest joc demarat acum aproape 14 miliarde de ani, când au apărut primele elemente – hidrogenul și heliul. Structura aceea poate fi extrem de mică (virusurile) sau ceva mai mare (genomul oricărei ființe) dar este, peste tot, aceeași. 

Noi, oamenii, suntem ca niște galaxii prin care circulă mici fragmente de informație. Uneori, acestea generează distrugeri, alteori, o altă etapă a ordinii pe care noi o numim haos.