Ce este joaca? Perspectiva copiilor

Joaca este cea mai naturală “metodă” prin care copiii se deprind cu lumea – atât exterioară cât și interioară. Este o tatonare permanentă a limitelor, atât personale cât și ale societății dar și ale lumii în general, prin care ne trasăm calea / căile de supraviețuire, dezvoltare, împlinire.    

Dacă este prezent un adult, probabil că nu este vorba de o joacă, spun mai multe studii efectuate pe acest subiect și trecute în revistă recent de neobositul aliat al copiilor, Dr. Peter Gray.

Potrivit mai multor cercetători, jocul înseamnă o activitate care este:

  • liber aleasă și dirijată de jucători;
  • motivată intrinsec (desfășurată de dragul său și nu pentru o recompensă din afara sa);
  • structurată prin reguli în mintea jucătorului;
  • întotdeauna creativă și, de obicei, imaginativă;
  • se desfășoară într-o stare de spirit activă, alertă, dar relativ lipsită de stres. 

Este important să înțelegem aceste caracteristici, spune Dr. Gray, pentru că astfel înțelegem cum contribuie ele la procesul de dezvoltare și învățare sănătoasă a copiilor.

Explicațiile, pe scurt:

  • pentru că este liber ales și dirijat de jucători, jocul este o forță majoră prin care copiii învață să preia inițiativa, să-și dirijeze propriul comportament, să negocieze și să se înțeleagă cu ceilalți copii, dar și să-și rezolve problemele între ei;
  • pentru că este motivat intrinsec, jocul este modul prin care copiii descoperă, urmăresc și devin pricepuți în ceea ce le place să facă;
  • fiind ghidat de reguli mentale, prin joc copiii învață să planifice, să structureze și să creeze limite (reguli) pentru activitățile care îi implică;
  • deoarece este întotdeauna creativ și adesea foarte imaginativ, jocul este modul prin care copiii își exersează și dezvoltă capacitățile de creativitate și imaginație;
  • starea mentală de joc (activă și alertă, dar relativ lipsită de stres) s-a dovedit a fi starea ideală pentru a învăța ceva nou sau pentru a face orice lucru care necesită creativitate sau generarea de noi perspective.

Până și copiii foarte mici au o concepție destul de clară a diferenței dintre joacă și non-joacă.

Iar elementul distinctiv este reprezentat de prezența adultului. O caracteristică esențială a jocului pentru copii este că acesta este ales și dirijat de către copiii înșiși. Pe de altă parte, activitățile puse la cale și monitorizate de un profesor/tutore – chiar și atunci când copiii au recunoscut că sunt distractive – nu au fost apreciate/evaluate ca joacă.

Concluzia copiilor?

Atunci când adultul se implică în jocul copilului ajunge, uneori, să “preia conducerea”, denaturând tocmai scopul primordial al jocului. Ideal ar fi ca adultul să se lase antrenat în joc, nu să-l coordoneze. Atunci când copiii se joacă între ei, fără implicarea unui adult, ceea ce considerăm noi, adulții, joacă, este ceva foarte “serios” pentru ei.

Dacă, însă, nu este prezent vreun adult, iar doi sau mai mulți copii fac ceva împreună, activitatea este considerată joacă, pentru că asta fac copiii atunci când sunt împreună.

Programele de învățare bazate pe joc nu sunt joacă, adesea.

Din nefericire, mulți specialiști în educație care au auzit că jocul este bun pentru învățarea copiilor nu înțeleg ce este jocul. Aceștia dezvoltă programe de învățare “bazate pe joc” care încalcă prima caracteristică definitorie a jocului, deoarece sunt alese și puse la punct de profesori/tutori și sunt mai mult sau mai puțin impuse copiilor, în loc să fie liber alese de către aceștia. Odată ce prima caracteristică este încălcată, celelalte sunt, în general, subminate.

Probabil că este greu pentru profesori să ofere copiilor o joacă reală, pentru că asta înseamnă să renunțe la control. În plus, dacă îi lasă pe copii să se descurce singuri, poate părea lene sau neglijență pentru observatorii adulți.

Inițiativele curiculare care pretind că se bazează pe ideea de învățare prin joc pot fi un fel de cămașă de forță, deoarece profesorii/tutorii se simt presați să ofere activități care să pară a fi o joacă pentru alți adulți, dar în care profesorul este în continuare în mod clar responsabil și în care pare să aibă loc “învățarea” de tipul pe care adulții se așteaptă să o vadă într-o clasă.  

Analiza publicată de Dr. Peter Gray aici.

Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.