Povestea noastră poate fi, într-o anumită măsură, și povestea voastră.
Sunt Adriana Vasile Brăescu, mamă de doi copii „neșcoliți”, dar educați, altfel decât la școala standard, biolog cu specializare în neurobiologie, fondator al Asociației Re-Design, ONG ce promovează schimbarea de paradigmă în educație cu ajutorul cercetărilor din neuroștiințe.
Schimbarea constă în reconsiderarea scopului educației – ființa umană nu are nevoie doar să știe să scrie, să citească și să facă operații matematice, ci și să relaționeze, să fie responsabilă și, mai ales, conștientă.
Societatea se schimbă permanent, este un sistem dinamic, iar copiii noștri au nevoie de o educație adaptată prezentului, centrată pe dezvoltarea cât mai completă și complexă a fiecăruia – chiar ei, copiii, ne cer asta. Iar dacă „școala”, etimologic vorbind, înseamnă timp liber, petrecut filosofând, „învățare” provine din latinescul invitiare = a te deprinde cu viciul…. viciul de a-ți hrăni mintea.
De homeschooling și unschooling am auzit prima dată prin 2007, într-un documentar despre balene – un oceanolog povestea despre anii petrecuți la Capul Verde, într-o rulotă, pentru a studia migrația balenelor. El și toată familia lui.
Cum de nu erau copiii la școală, în acest timp?
Homeschooling, a spus el… Copiii lui învățau direct de la sursă, din natură, prin experimentare permanentă, mult mai mult decât ceea ce li s-ar fi livrat la școală cu creta sau markerul pe tablă.
M-am gândit atunci – vreau și eu!
Și eu sunt biolog, “le am” cu matematica, chimia, fizica, vorbesc fluent două limbi străine, cânt și cu vocea, și la pian, pictez, citesc etc. Pe scurt, am și pot oferi toată cunoașterea necesară educației propriilor copii. Și, cel mai important, am discernământ și
pot să-mi învăț și copiii să selecteze autenticul de impostură.
Am făcut multe greșeli, ca mamă. Am încercat, la început, de frică, să impun un program, o disciplină, am șantajat, am certat, m-am dat cu capul de pereți – și la propriu și la figurat. Apoi ceva s-a schimbat – am renunțat la control. I-am lăsat pe ei, pe cei mici, să facă ce vor, fără să-i cert, fără să le cer să fie altceva decât ceea ce-și doresc.
„Mama, nu te mai chinui cu mine, pentru că eu sunt proastă și o să vedem ce fac eu în viață.”
mi-a spus Miruna, la retragerea din școala publică.
Următorii trei ani a desenat mult, pentru că la școală fiind nu putea desena atât cât și-ar fi dorit. Apoi a cunoscut-o pe Roxana Drăgănoiu (tutore CEREHARD), care i-a deschis orizontul către matematica prin grafică, a făcut-o să uite că e “proastă” și acum (la aproape 20 de ani) preocupările ei sunt orientate către limba japoneză, bioinformatică, matematică îmbinată cu artă.
Radu nu a avut contact cu școala tradițională, doar pasager prin câteva grădinițe. Are o imaginație extraordinară, iar lumea lui este atât de diferită de a noastră încât amețesc când intru, ocazional, prin ea. Nu știu ce va face în viitor dar, deocamdată, vorbește fluent engleza (la nivel de 15 ani), discută liber cu absolut oricine, vede lucruri pe care noi, adulți crescuți în anumite coordonate, nu mai știm să le vedem.
Și Miruna și Radu au câștigat o experiență valoroasă pentru tot restul vieții – a discernământului și a selecției de informație de calitate – o experiență la care generația mea nici măcar nu a putut visa.
Ajungi aici doar când ești pregătit.
Căutați să vă înțelegeți pe voi și pe copiii voștri, ca să găsiți soluția cea mai bună pentru devenirea lor.
