Cum ne construim încrederea?

Să câștigăm încredere în unschooling, sau orice altă formă de educație liberă, este un exercițiu pe care îl deprindem treptat, ca pe un nou stil de viață pentru că este diferit de tot ce am învățat generații la rând în școala tradițională și în societate, în general.

Așa cum acceptăm nopțile nedormite când copiii sunt bebeluși, așa avem nevoie să acceptăm și lipsa de încredere în acest parcurs, mai ales în acele zile care nu seamănă cu nimic din “învățarea tradițională”.

Sunt cuvintele lui Judy Arnall, specialist canadian în educație și în practici de educație non-punitive, care a studiat cum se dezvoltă creierul uman și a crescut cinci copii prin unschooling, în sistem autodidact (acum, cu vârste între 17 și 28 ani).
Unschooling To University” este ultima sa carte, iar experiența ei este o resursă importantă pentru toți cei interesați de alternativele educaționale.

Mai jos câteva idei extrase despre procesul de deschooling și cum ne construim încrederea în unschooling, de pe blogul său.

Încrederea se construiește treptat, în timp și prin observarea constantă a felului în care copiii interacționează, relaționează și învață în ritmul propriu. Din observarea copiilor mei am înțeles și învățat, la rândul meu, cum asimilează ei cunoștințe și, mai ales, prin comparație cu anul în care au testat homeschooling.

Această observare mi-a permis să realizez cât de motivați și dornici sunt să învețe atunci când își aleg ei ce vor să studieze și să câștig încredere că atunci când vor să știe anumite lucruri, își stabilesc singuri un obiectiv și sunt dispuși să-l urmărească până în pânzele albe.

Sugestii despre cum am câștigat încredere în procesul de deschooling și unschooling. 

1. Păstrați cumva (foto, video etc.) acele momente în care copilul și-a manifestat progresul și evoluția în ceea ce face, indiferent despre ce este vorba: lego, poezie, desen, joc… orice îl preocupă, de fapt, și pentru care alocă timp și energie ca să descopere mai multe. Revizitați aceste înregistrări sau notițe în zilele în care aveți impresia că nimic nu este cum considerați voi că ar trebui să fie sau când vi se pare că „nu face nimic”.  

2. Comparați copilul cu el însuși – cum era anul trecut sau ce știa și făcea acum șase luni, pentru a vedea evoluția. Căutați să vă bucurați și să vedeți progresul lui, personal, pe măsură ce crește și se dezvoltă. Nu-l comparați cu alți copii, pentru că fiecare are ritmul propriu de dezvoltare. Nici măcar comparația cu frații lui nu este benefică. Fiecare copil este diferit. 

3. Participați, implicați-vă în comunități cu părinți care împărtășesc aceleași griji cu voi. Pe mine m-au ajutat foarte multe discuțiile cu alți adulți și copii care experimentează același parcurs.

4. Socializați cu copii și părinți de unschooleri, în special dintre cei cu copii mai mari decât ai voștri, și observați dacă sau cât de maturi și echilibrați sunt. Socializați și cu homeschooleri și ascultați poveștile lor despre cât de greu este uneori să faci un copil să urmeze o curriculă sau teme impuse, pentru care nu manifestă interes autentic.

5. Evitați achiziția de manuale sau diverse forme de curriculă – speculează neîncrederea și îndoielile voastre, comparația cu alți copii.

6. Dacă sunteți ca mine – adică cineva care are nevoie de lucruri bifate în fiecare zi – căutați să vă canalizați nevoia de organizare către alte activități, cum ar fi voluntariatul sau propriul job: orice vă ajută să vă mutați atenția de pe “bifele” sau “notele” copilului.

7. Informați-vă! Citiți, ascultați podcasturi, urmăriți video-uri sau webinarii despre formele alternative de învățare și despre progresele care s-au făcut în aceaste direcții, peste tot în lume. Notați-vă aspectele care vă deranjează în zilele mai puțin bune. Puneți-le undeva la vedere, să reveniți la ele atunci când aveți nevoie.

Când prietenii sau rudele vă pun la îndoială alegerile, recomandați-le să citească cărți sau materiale despre unschooling sau educația liberă, pentru a continua discuția la un nivel informat de ambele părți. 

8. Ignorați anunțurile prin care copiii “trebuie” să urmeze cursuri de vară, iar toamna ignorați-le pe cele care vă sugerează că educația copiilor “trebuie” să înceapă de la 2 ani, căci altfel copiii “rămân în urmă” și sunt dezavantajați pentru tot restul vieții.
Multe astfel de anunțuri speculează nesiguranța și lipsa de încrederea a părinților. Refuzați să-i înscrieți la fel de fel de cursuri, pe toate subiectele posibile. Copiii sunt învățăcei prin natura lor și își dezvoltă interese și preocupări indiferent de vârstă.

Puneți la îndoială tot ce are legătură cu “a rămâne în urmă”. Învățarea auto-dirijată și autodidactă nu este abordarea majorității, iar educația tradițională este un business în care unschoolingul nu cotizează.  

9. Documentați-vă cum funcționează creierul uman și amintiți-vă că orice proces și activitate înseamnă învățare. Faceți asta mai ales în zilele în care vă deranjează că preocuparea copilului este doar YouTube. Orice ființă învață și învață tot timpul. Depinde însă de cei care stabilesc ce, cum și cât “trebuie” să învețe copilul, însă, din experiența mea, cea mai eficientă agendă este cea conturată de nevoile și preocupările copilului. 

10. Fiți atenți când copiii/adolescenții cântă prin casă sau își manifestă bucuria și fericirea de a-și face programul și a petrece timpul conform obiectivelor lor. Acela este momentul în care aveți confirmarea că ați ales corect. Relațiile sunt cele care contează cel mai mult.

Copilul învață câte ceva în fiecare zi, iar voi aveți în fiecare zi șansa de a construi această relație. Poate învăța fracții la orice vârstă, dar aveți doar 18 ani ca să consolidați o relație bazată pe încredere, prietenie și iubire necondiționată. Aveți grijă de această relație, iar CV-ul se va construi de la sine.   

Pe mine, toate aceste acțiuni m-au ajutat să-mi consolidez încrederea. Fiecare zi în care îmi observ copiii și remarc progresul lor este o zi în care sunt recunoscătoare. Este un stil de educație care li s-a potrivit, iar acum, după ce trei dintre ei au absolvit deja și facultăți, negativiștii din familie și dintre apropiați nu-mi mai pun la îndoială alegerile.

Dar cel mai important, nici eu nu mă mai îndoiesc, pentru că știu că funcționează.
Rolul meu, acum, este să povestesc și altor părinți și copii și să-i ajut să-și învingă temerile.  

Foto credit Unsplash.com

Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.