Category Archives: Uncategorized @ro

Mă mai apucă mustrări, dar nu legate de examene, ci de cât de multă presiune am pus pe ei, pentru nimic, și dacă relația noastră mai poate fi refăcută.

„Cred că da, spune Ramona, în extrasul audio de mai jos, iar relația noastră nu e chiar atât de stricată, după cum dă impresia discursul meu.
Acum, frica mea cea mai mare, ca părinte, este că eu nu reușesc întotdeauna să mă dau în spate.
Cred că o să-mi tot descopăr frici pe parcurs, o să vă mai spun. Deocamdată suntem mult mai bine.”

Suspiciunea, teama sunt trăsături comune în societatea românească, din păcate, și nu doar în ceea ce privește educația. Presiunea examenelor și a “trecerii” dintr-o etapă într-alta sunt stresante și chinuitoare, cel puțin, pentru multe familii.

Educația personalizată, alternativele educaționale sunt deja realități prezente, peste tot în lume, inclusiv la noi, iar pandemia nu a făcut decât să evidențieze și mai mult oportunitatea existenței lor.
În plus, ani de studii și cercetări susțin faptul că învățarea care contează pe termen lung nu este cea din bancă, impusă la ore fixe și după un program stabilit.

Ce va lua locul școlarizării standard de 12 clase?

Trei direcții posibile de dezvoltare, identificate deja, în alte colțuri de lume: 

Etapa 1 – Descoperire

Despre sine, despre lumea din jur și despre cum se îmbină cele două.
Primii 15-18 ani din viață sunt ani de descoperire și căutări, în care copilul descoperă prin joacă și explorare lumea înconjurătoare, încearcă diverse activități, descoperă și aprofundează interese și pasiuni și își schițează un plan, provizoriu, despre cum pot deveni adulți autonomi, independenți și responsabili. Felurile în care tinerii devin astfel sunt diferite și variate – de la învățare auto-dirijată, la homeschooling, unschooling, școli democratice și orice alte forme alternative de educație la școala tradițională.

Etapa 2 – Explorează o direcție posibilă de carieră

Una dintre cele mai mari drame ale sistemului tradițional este că după 12 ani de școală, la vârsta de 18 ani, copiii știu foarte puțin despre ceea ce vor să facă mai departe, spre ce carieră să se îndrepte. Singura profesie la care sunt martori este cea de profesor, iar mulți copii își aleg meseriile din rațiuni precum prestigiul, banii etc. fără să știe de fapt ce presupune meseria respectivă.

Copiii ar trebui să experimenteze în viața reală ce înseamnă aceste meserii, înainte de a porni pe drumul obținerii respectivei specializări, drum anevoios în multe categorii de meserii. Ar trebui să vadă aspectele pe care le implică practicarea respectivei meserii și asumarea conștientă a deciziei de a continua pe acel drum.

Alegerea meseriei de doctor, de avocat sau de orice altceva ce sună bine sau prestigios, fără o alegere conștientă și din perspectiva pasiunii pentru acea meserie, nu va aduce în piață decât mai mulți medici, avocați etc. nefericiți și lipsiți de satisfacția unei activități ce aduce mulțumire.

Etapa 3 – Obținerea unei forme de recunoaștere pentru munca specializată 

Sunt meserii și cariere în care pregătirea specializată sau academică este obligatorie, cum sunt cele din medicină, de exemplu. Dar sunt și alte meserii, din categoria celor vocaționale, mai ales, în care recunoașterea abilităților și capacităților profesionale nu necesită astfel de teste, iar lumea și companiile au devenit deja conștiente de aceste aspecte (exemple – aici și aici).

Ce vrem să spunem, de fapt? Nu vă blocați în diplome sau teste standardizate, peste tot în lume educația este în transformare, iar colțul nostru de lume nu poate evita aceste tendințe, fie că vrem sau nu.

Mai multe detalii despre munca din spatele acestor concluzii, aici.

Foto credit Pixabay.com

Prin natura lor, copiii sunt curioși, jucăuși și sociabili, iar capacitatea de a face proiecții apare la câteva luni după naștere și se consolidează pe măsură ce copilul crește.

Curiozitatea, joaca, sociabilitatea și capacitatea de a face proiecții și planuri sunt considerate atribute educaționale, dezvoltate odată cu specia, căci oamenii au evoluat să se educe singuri și nu stând în rânduri.

În mod convențional, școala tradițională elimină aceste atribute educaționale, din dorința de a promova conformismul și alinierea la programa stabilită, indiferent de model.
Educația liberă, auto-dirijată, prin contrast, favorizează aceste atribute naturale de dezvoltare și creează condiții ca ele să se dezvolte. Mai jos câteva explicații, pe scurt, despre fiecare dintre ele.

Curiozitate

Ne naștem curioși, iar în creierul nostru au loc schimbări continuu, până la moarte. De la câteva ore de la naștere, bebelușii încep să se uite mai mult timp asupra aceluiași obiect, iar în câteva luni sunt capabili să identifice tipare și să facă conexiuni despre lumea înconjurătoare.

Odată cu mobilitatea, își extind eforturile și descoperirile: vor să înțeleagă lumea din jurul lor și conexiunile dintre oameni, obiecte, noțiuni etc.
Sunt constant curioși și uimiți de ce se întâmplă în jurul lor, vor să încerce, să experimenteze și să adune informații sau noțiuni. Prin limbaj, pun o mulțime de întrebări. Prin joacă testează tactici și acțiuni pe care le văd la cei din apropiere. 

Copiii sunt cercetătorii perfecți – sunt mereu curioși, iar această curiozitate nu scade pe măsură ce cresc – dacă nu intervine școala tradițională sau alte forme de constrângeri.
Atunci când nu este anihilată, curiozitatea este cea care ne ghidează cunoașterea și ne motivează în viața adultă către modele mai elaborate de experimentare și explorare, indiferent de domeniu sau preocupări. 

Zburdălnicie

Prin joacă completăm curiozitatea naturală. În timp curiozitatea motivează copiii să caute informații noi și cunoaștere, înțelegere, joaca le oferă instrumentele prin care practică abilități noi și le experimentează într-un mod creativ. Dacă li se permite, dacă au libertatea necesară și au parteneri de joacă, vor aloca mult timp acestei activități.   

Se joacă ca să se distreze, nu-și propun să se educe, evident, dar învățarea este efectul secundar sau, mai bine zis, câștigul real. Prin joacă testează o serie de abilități necesare devenirii lor, iar emoțiile trăite și dezvoltate prin joacă îi învață să caute și să descopere mai multe, iar astfel învățarea devine un cerc vicios, benefic:

• prin jocurile fizice – cățărat, alergat, tumbe, leapșa etc. – își dezvoltă corpul și mișcările agile;
• jocurile care par riscante, inclusiv cățăratul în copaci, sunt modurile prin care învață frica, cum s-o gestioneze și să dezvolte curaj;
• se joacă prin cuvinte – astfel învață să stăpânească limbajul și să comunice;
• prin joaca cu ceilalți învață să relaționeze, să comunice, să facă compromisuri și să colaboreze cu alte persoane, copii și adulți, deopotrivă;
• învață reguli și cum să le respecte sau să le negocieze, învață logică și gândire logică;
• jocurile imaginare îi învață să gândească ipotetic, creativ în colaborare cu alți copii;
• prin jocurile de construcție învață despre răbdare, atenție, proporții, etc.

Joaca nu este un regres sau un pas înapoi de la educație. Joaca este învățare, căci prin joacă învață cu plăcere despre ceea ce îi pasionează, incomparabil cu ceea ce li se prezintă într-o sală din școala tradițională. 

Suntem ființe sociale – cele mai curioase și jucăușe mamifere, dar și specia cea mai socială.

Copiii vin pe lume cu instinctul de a supraviețui și cu noțiunea că supraviețuirea depinde de abilitatea de a se conecta, comunica și învăța de la alte ființe umane. Îndată ce pot comunica, într-o formă sau alta, copiii încep să spună povești, să inventeze și să pună întrebări.

Tinerii, și nu numai, nu vor să li se impună să facă lucruri care nu-i interesează, însă atunci când au spațiul și timpul necesare, dar și acceptarea din partea adulților, încep să-și formeze interese și preocupări.

Toți își doresc să împărtășească cu ceilalți idei, cunoștințe, iar antropologii au demonstrat că învață mai mult prin urmărirea și ascultarea celor din jurul lor, mari și mici deopotrivă, decât prin orice altă metodă. Limbajul este unealta noastră pentru adaptare socială, iar dezvoltarea acestei abilități este caracteristica speciei umane.

Învățăceii autodidacți, cei care practică educația auto-dirijată, au avantajul informației omniprezente, grație internetului, ceea ce le oferă acces la idei, noțiuni, ipoteze și în general o avalanșă de informații inaccesibile părinților lor, când erau copii, și de aceea poate fi dificil de înțeles și acceptat de unii dintre ei.   

Capacitatea de a face proiecții în viitor

Ne gândim, ne organizăm și ne facem planuri pentru viitor, iar pentru cei ce practică educația auto-dirijată este una dintre motivații. Își gândesc și decid obiectivele, își caută și dezvoltă singuri sau cu ghidaj cunoștințele și abilitățile necesare pentru a-și atinge obiectivele propuse.

Cercetările au arătat că acești copii – liberi să caute, să exploreze și să experimenteze, să-și aleagă și să-și propună scopuri – dezvoltă această capacitate de planificare și auto-determinare mult mai bine decât copiii care fac astfel de alegeri în medii structurate și gândite în prealabil de către adulți (școală tradițională, programă etc).

Atunci când au libertatea de a decide, alege și pune în practică, copiii au șansa să greșească și să învețe.

Informații preluate de la The Alliance for Self-Directed Education, pe baza cercetărilor din domeniu.

Foto credit Unsplash.com

Iunie este luna în care, în mod tradițional, se încheie anul școlar standard.
Nu este cazul nostru, căci noi credem că educația liberă se întâmplă continuu, necondiționată de dată, oră sau lună. Este, însă, un bun prilej pentru o scurtă recapitulare: ne oprim din mers, ne uităm de unde venim și evaluăm dacă drumul din fața noastră este ceea ce ne dorim și ne reprezintă.

Răspunsul pe scurt: DA, și este meritul vostru. 

Schimbarea a fost întotdeauna grea și complicată. Nu este niciodată momentul pentru schimbare, de parcă ar fi vreodată… Cele mai multe schimbări se întâmplă când suntem puși în situații inconfortabile, iar pandemia și efectele ei au însemnat pentru noi situații diferite și delicate, pe alocuri.

Ce a rezultat, însă, este un câștig și un progres remarcabil pentru comunitatea CEREHARD.  

Acum opt ani, o mână de oameni am îndrăznit să visăm la școala ideală – cea în care nu separăm domeniile științifice și artistice, pe sistemul real și uman, cea în care urmărim conștientizarea, de către orice ființă umană, a tuturor capacităților sale și dezvoltarea competențelor la nivel individual, în context social, dar și universal. 

Am cercetat toate căile posibile și am ales-o pe cea mai sigură, dar și cea mai grea. Am pus împreună bani, efort și resurse și am devenit CEREHARD – școala, definită mai sus, fiind ceea ce ne-am asumat prin proiectul CEREHARD, conform statutului nostru. Suntem școală britanică, cu o comunitate de peste 1000 de familii, școală administrată de un ONG, așa cum ne cere legea.

Nu am devenit o comunitare peste noapte, ci cu efort susținut din partea tuturor celor care s-au implicat.

Tot mai mulți părinți au început să descopere că este un privilegiu să poți oferi copilului libertatea de a se dezvolta în ritmul și potențialul său. Iar câștigul libertății este pentru toată familia, nu doar pentru copil, relația cultivată cu copilul, atașamentul dezvoltat față de familie fiind cheia dezvoltării lui ca adult împlinit și echilibrat, mai presus de orice abilități matematice sau lingvistice (pe care le învață oricum).

Dar din dar se face rai, spune o vorbă din popor, iar generozitatea părinților o confirmă.

Avem în comunitate părinți inimoși care și-au dedicat timp, cunoștințe și resurse, au venit cu idei pentru a crește și dezvolta comunitatea, adulți care se inspiră unii de la alții nu doar cum să-și crească copiii, ci și cum să se implice și să facă diferența în viața celorlalți.

Ideile generate de unii au fost preluate și dezvoltate de alții, copiii s-au adunat împreună în diverse medii – offline și online – și toți avem de câștigat, căci în școala ideală învățăm părinți și copii, deopotrivă.
Lucrurile se așează ușor-ușor din toate punctele de vedere, iar beneficiul este al copiilor noștri – unii care sunt deja altfel și alții care se străduiesc încă să se elibereze de tiparele școlii tradiționale.

Creștem frumos, organic, alături de părinți și copii care își doresc o educație liberă, autodidactă, împreună cu oameni asemeni nouă. Nu suntem o soluție pentru orice familie, și sunt încă destui cei pentru care conceptul de alternativă educațională nu se potrivește cu așteptările lor.
Este și motivul pentru care procesul de selecție în comunitate va fi mai riguros. 

În Grecia antică, a fi cetățean în democrație era o abilitate ce necesita pregătire. Învățau ce înseamnă, cum să fii și să te comporți ca cetățean, iar abilitățile deprinse îi învățau că nu poți pretinde, câtă vreme nu te implici (indiferent de demers).

În era post-modernă, este necesară aceeași abordare pentru meseria de părinte.
Avem nevoie să (re)învățăm cum să fim părinți pentru copiii acestor timpuri, copii, de multe ori, mai conștienți și mai implicați decât noi, adulții.

Vă mulțumim și suntem recunoscători întregii comunități.

Și pentru că dorim să creștem împreună, am pregătit un scurt chestionar pe care vă rugăm să-l completați.
Nu durează mai mult de 5 minute. Mulțumim.

Foto credit Pixabay.com   

Copiii învață și absorb informații prin natura lor, în timp ce paradigma educațională din întreaga lume se bazează pe ideea că sunt leneși și trebuie constrânși cumva să învețe.

Cum știm că este momentul să căutăm alternative educaționale pentru copiii noștri?

Unii dintre ei știu să articuleze nemulțumirea și verbalizează refuzul de a merge la școala tradițională, dar alții nu, iar rolul nostru de părinți este să descoperim împreună cu ei cauzele.
Mai jos sunt câteva indicii în care vă puteți regăsi, indiferent de țară, rasă, etnie, sistem educațional etc.

1. Copilul spune că urăște școala?
Dacă da, cel mai probabil este ceva în neregulă cu școala respectivă. Copiii sunt învățăcei prin natura lor, și mai ales când sunt mici cu greu pot fi împiedicați să învețe.
Dacă spune că urăște școala, acordați atenție subiectului, ascultați-l!

2. Îi este dificil să interacționeze cu adulți sau cu copii de vârste diferite?
Dacă da, este un efect al “socializării” forțate practicate în școala tradițională, doar cu copii de aceeași vârstă, ceea ce îl împiedică să dezvolte abilități de comunicare cu alte categorii de vârstă – copii sau adulți, deopotrivă.

3. Are tendința de a urma diverse trenduri legate de asocierea cu anumite branduri, în special în zona vestimentației?
Este o pornire care are mai mult de-a face cu aprecierea externă decât cu valorile interne, ceea ce pe termen lung favorizează dezvoltarea și aprecierea aspectelor superficiale, construite pe comparație și acceptare în cadrul grupului, în defavoarea valorilor interne și a caracterului.  

4. Copilul vine de la școală obosit și irascibil?
Sunt indicii că experiența în cadrul școlii nu este stimulatoare, ci mai degrabă frustrantă. 

5. Se plânge de conflicte sau de situații incorecte la care au fost părtași?
Este un semnal că școala nu are o abordare, un sistem de educație construit în jurul copilului și a nevoilor sale de comunicare și de gestionare a situațiilor conflictuale. Multe școli sunt administrate după principiul adultul rezolvă problemele, iar copiii sunt privați de dezvoltarea abilităților emoționale, necesare în procesul de gestiune a situațiilor contradictorii.

6. Și-a pierdut interesul pentru exprimarea prin cântec, muzică sau dans?
În sistemul tradițional, aceste arii de preocupări sunt considerate în marea majoritate a cazurilor secundare celor “academice” și nu sunt încurajate – o formă de reprimarea a abilităților naturale în cazul multor copii – abilități ce nu înseamnă automat și pasiuni sau cariere, ci experiențe, pur și simplu, din care copiii învață.

7. Și-a pierdut interesul pentru a dedica timp unei activități atractive? Temele pentru școală sunt ultimul lucru care îl preocupă?
Este un indiciu că activitățile spontane și autonomia în gestionarea timpului și activităților nu sunt importante – aspecte des întâlnite în școala tradițională. Copiii sunt atrași în mod natural către învățare. Totuși, accentul pus pe testele standardizate limitează aceste abilități, iar consecința este apatie și dezinteres către ceea ce îi atrăgea când erau poate mai mici, și un declin al creativității, în general. 

8. Amână până în ultimul moment temele?
Este un semn că nu temele respective nu-i satisfac nevoile de învățare; este probabil doar o corvoadă și o obligație care îl îndepărtează de curiozitatea naturală.

9. Vă povestește cu entuziasm despre ziua petrecută la școală?
Dacă nu, probabil că școala nu este suficient de interesantă pentru el/ea. Totuși, pentru copiii de vârstă școlară, această experiență nu ar trebui să fie cel puțin interesantă, plină de viață, de interes și de distracție?!

10. Vi s-a sugerat că poate copilul suferă de “ceva” și că poate ar trebui să urmeze un tratament? Căci comportamentul lui nu se “cadrează”…
Boala se numește Educational Deficit Disorder și este a sistemului, nu a copilului. Are de-a face cu abilitatea profesorilor (nu generalizăm, evident) de a stimula și implica copiii în procesul de învățare, are de-a face cu obligarea copiilor de a sta cinci-șase ore/zi în bancă, cu posibilități limitate de interacțiune și asumare de decizie.  

Dacă vă regăsiți în aceste indicii, este momentul să vă gândiți serios la ce vreți să faceți cu copilul vostru, iar alternativele educaționale sunt prezente inclusiv pe piața românească. Noi suntem doar una dintre ele.
Vă încurajăm să alegeți ceea ce se potrivește familiei și nevoilor voastre.

Cele zece semne că este posibil să aveți nevoie de un alt drum educațional pentru copilul vostru, adunate și explicate pe larg pe site-ul AERO – Alternative Education Resource Organization.

De 15 ani, conferința AERO aduce în atenția publicului larg pionieri și veterani ce promovează diverse forme de învățare, pentru toate vârstele copiilor, alternative educaționale construite cu, și în jurul tinerilor de astăzi.
Detalii despre ediția din 24 – 27 iunie 2021, unde vom susține un workshop.

Foto credit Unsplash.com

Ce sfat ai da taților care aleg drumul educației libere, altfel decât în școala tradițională? 

Mărturia de mai jos îi aparține lui Nick Hess, părinte de cinci copii ce a devenit cunoscut odată cu lansarea The Unschool Dad – o pagină Facebook unde își împărtășește experiențele de părinte în această aventură.

“Poate părea un clișeu pentru că mulți spun acest lucru, dar în realitate este greu de pus în practică, și anume ceea ce recomandă John Holt prin toată cercetarea lui: să avem încredere în copii. Dar pentru asta este nevoie să avem încredere în noi în primul rând și să fim deschiși la minte.

Și m-am întâlnit foarte des cu întrebări de genul “cum îmi conving partenerul să fie de acord cu educația acasă pentru copilul nostru?” sau “soacra mea, părinții mei nu înțeleg.” Și cred că pentru tați partea cea mai grea este să aibă încredere cu adevărat în copil, să știe să-i asculte și să fie un susținător al acestei alegeri.

Mulți tați lucrează, unii foarte mult, și atunci responsabilitatea copiilor revine mamei. În acest caz, ascultați-vă soția sau partenera despre această opțiune.

Copiii învață mereu dacă le oferim mediul propice pentru a învăța.

Felul în care trăim în societatea de astăzi are mult de-a face cu “asta avem voie, asta nu avem voie”. Pentru că și noi am crescut astfel avem tendința de a impune restricții și reguli, dar copiii învață să se gestioneze (emoțional, rațional) atunci când le oferim libertatea de a explora, decide și asuma decizii (desigur, decizii potrivite vârstei).   

Dacă le oferiți libertatea să descopere cine sunt ei, ce le place sau nu își vor identifica pasiuni și interese la care poate nici nu v-ați gândit. Și veți învăța și voi, tații, odată cu copilul, dacă îi oferiți încredere și respect, îl sprijiniți și ghidați în căutările lui.

Să fim deschiși la minte este complicat atunci când nu avem acest exercițiu și este o decizie grea, uneori, dar merită încercarea – să vă vedeți copiii crescând și înflorind este cea mai mare satisfacție a unui părinte.

Tații au această etichetă de “capul familiei”, cel care stabilește regulile familiei, o idee preconcepută și depășită de lumea în care trăim astăzi. Vă ajută dacă vă eliberați de această etichetă și deveniți prietenul copilului vostru. Eu am relații minunate cu copiii mei adolescenți. Multă lume se plânge de adolescenții din casă, dar eu mi-am dezvoltat relații de prietenie, respect și încredere cu ei și nu mă pot plânge.  

Dacă are încredere în noi ca părinți, va ști că suntem primii care îl sprijinim în decizii și alegeri, cu noi se va consulta atunci când are îndoieli, iar această deschidere și apropiere este fructul și împlinirea în meseria de părinte.

Asta nu înseamnă că lucrurile sunt mereu perfecte sau se întâmplă mereu așa cum ne imaginăm, fără piedici sau probleme. Nu. Doar că el știe că părinții au mai multă experiență, simte că este iubit și acceptat așa cum este și atunci datorită relației dintre noi găsim împreună soluții.

Iar această relație va dăinui câtă vreme trăim, nu doar pe perioada așa-zisei educații școlare. Este ceva ce construim pentru toată viața și are o valoare pe care ne-o imaginăm greu mai ales când copilul este mic și avem multe frici.

Mulți sunt convinși că home/unschooling sau altă formă de schooling este o metodă de a muta școala cu copiii acasă. Nu este așa. Când am pornit pe acest drum și noi am avut îndoieli și ne-am pus întrebări. Dar asta înseamnă să trăim responsabil și asumat: am învățat să ne punem întrebări într-un mod critic, să găsim răspunsuri, să alegem și să ne bucurăm de deciziile făcute.
Este un stil de viață și totul are legătură cu felul în care trăim – învățăm și progresăm, ne îndoim, schimbăm…și tot așa.” 

Citiți mărturia lui Nick integral aici.

Pot să vă dau un sfat? Recomandarea unei mămici Cerehard:

Atunci când părinții nu împart aceeași viziune relativ la educația copilului, apar tensiuni în familie. Unii tați pur și simplu nu acceptă sau nu sunt de acord cu beneficiile învățării în libertate, în timp ce pentru alții adaptarea vieții de familie la un asemenea model prezintă provocări.  

Pentru cei care nu văd valoarea în învățarea și educația libere, le sugerez să se uite la ei înșiși.

V-ați oprit din învățat doar pentru că ați terminat 12 clase sau facultăți? Ne stabilim obiective, căutăm resurse, ne documentăm și ne oferim oportunitatea de a căuta și învăța abilități sau cunoștințe noi pentru restul vieții și noi, adulții, dacă suntem preocupați de acest lucru.

Dacă dorim să explorăm un subiect sau o pasiune în detaliu, nu ne alocăm timp pentru asta? Nu studiem atunci când ne face plăcere? Nu ne creăm spațiul și timpul necesare pentru a aprofunda ceea ce ne interesează?

Dacă răspunsurile sunt DA, atunci de ce să nu oferim și copilului aceeași șansă, mai ales că în timpurile actuale curiozitatea lor naturală este susținută de resurse moderne? De ce să le limităm cunoașterea și în final învățarea?Iar dacă uitându-vă în interiorul vostru nu vă ajută, căutați să ascultați copilul. 

Găsiți mai multe idei pe This Dad’s Take.

Tații se simt responsabili pentru familie.

Deși poate nu ne asumăm în familie responsabilități de genul curățenie, mâncare, cumpărături etc., ne simțim responsabili pentru “chestiile” importante, iar societatea a dezvoltat în timp această idee că tații sunt singurii responsabili de deciziile “mari” cum e școala, educația etc.

Este normal să fim speriați – dacă nu merge acest homeschooling, unschooling sau cum îi zice? Dacă vom fi judecați și marginalizați? Dacă copilul nostru va deveni antisocial? 

Sunt întrebări firești, pe care le au toți părinții. Diferența la anumiți tați este că nu sunt obișnuiți, învățați să vorbească despre ele. Și întrebările și emoțiile rămân acolo, nu dispar, se așterne doar o liniște ce acutizează de fapt situația… până când explodează, la un moment dat.   

Taților le plac limitele.

Granițele, consistența și regulile sunt importante pentru noi. Ne dau un sentiment de control, de a trăi viața într-o formă pe care o (re)cunoaștem. Lecții, teste, rapoarte etc…toate acestea înseamnă o anumită ordine, percepută ca educație, o impresie aparentă că lucrurile se desfășoară într-un anumit fel, predictibil.

Cei mai mulți tați lucrează și întrețin familia. Este una dintre sarcinile transmise din generație în generație. Ideea că în lumea de astăzi copilul poate face ce dorește și are o libertate cu care părintele nu este obișnuit poate fi perceput ca ceva “împotriva naturii” și este, de asemenea, și o frică legată de indulgență – că fără reguli, copilul nu va învăța cum să funcționeze într-o lume ostilă.    

Educația altfel decât în școala tradițională nu oferă aceste garanții. Pentru acești tați înseamnă o aruncare în gol, pentru că nu sunt prezenți să vadă dezvoltarea și creșterea organică a copilului și practic nu au încredere că se va descurca ca adult – să fie responsabil, să-și găsească un job sau să urmeze studii universitare, dacă își va dori etc.

Câteva propuneri pentru mămici în adresarea fricilor taților, mai multe în Unauthorised Dad Handbook:  

• nu îi desconsiderați temerile. Exercițiul de a asculta îl practicăm și cu partenerul, nu doar cu copilul. În plus, multe dintre frici sunt și ale mamei;
• discutați despre cum s-ar integra educația liberă în stilul vostru de viață. Citiți, documentați-vă ca să înțelegeți împreună cum vă puteți adapta programul astfel încât prioritatea să fie copilul și felul în care el învață. Indiferent că faceți home/unschooling sau altă formă de schooling astfel de programe sunt mult mai flexibile decât școala tradițională;
• nu-i recomandați cărți întregi. Mai degrabă participați împreună la întâlniri pe astfel de subiecte;
• testați în timpul vacanței acel gen de apropiere și relație pe care le-ați putea avea prin home/unschooling. Poate fi un exercițiu util pentru a încerca această variantă;
• valorile de familie sunt cele care ar trebui să vă ghideze alegerile – ce prețuiți, ce vă doriți pentru copilul vostru, care sunt valorile voastre și cum le transmiteți copilului. 

Învățarea care rămâne, care ne este utilă și care ne ghidează acțiunile în mod inteligent către altă cunoaștere se dezvoltă prin experiență, interes și preocupare din partea celui dornic să cunoască.
John Holt

Foto credit Unsplash.com

Facem pariu?

„Noi, când am început deșcolarizarea și participam la întâlniri, credeam că toată lumea a făcut deșcolarizare și nu înțelegeam de ce sunteți atât de liniștiți. Eu eram așa de agitată, nimeni nu vorbea despre această agitație. Și mi-a fost foarte greu să accept procesul, care cu siguranță nu s-a încheiat.”

Așa începe confesiunea unei mămici Cerehard, pe care o puteți asculta integral mai jos.

Termenul deschooling a fost definit astfel de filozoful austriac Ivan Illich, inițial prin cartea sa “Deschooling society”, publicată în 1971, prin care critica abordarea instituțiilor relativ la felul în care se face educația. O abordare care, spunea el, constrânge și limitează învățarea, cu impact pentru tot restul vieții.

Astăzi, termenul este folosit de către cei care practică educația altfel decât în sistem tradițional, prin homeschooling, unschooling, travelschooling, worldschooling sau orice altă formă de educație liberă.

Ce este deschooling?

Mulți dintre voi ați ajuns să faceți educație acasă forțați de pandemie, fără a ști ce presupune și cum se face educația altfel decât în sistemul tradițional. Uneori, însă, chiar și pentru cei care au ales în cunoștință de cauză, deșcolarizarea s-a dovedit a fi un proces dificil de gestionat.

Pe scurt, deschooling este despre recuperare – revenire la viață, într-un fel, la normalitate. Deși termenul se aplică în special copilului, căci el este cel scos din sistemul tradițional, confesiunile familiilor ne arată că deșcolarizarea este obligatorie în primul rând pentru părinți.

Pentru că nevoia de structură, organizare de activități, manuale și alte asemenea sunt ale părinților, nu ale copiilor. Ei se adaptează mai repede și mai ușor la noua formă de învățare. Părinții sunt, însă, cei care au nevoie să se decupleze mental de la structura existentă în școala tradițională, de tip industrial. Este un timp al ajustării și al reconfigurării cu sine, cu timpul, și cu ce înseamnă să înveți de fapt.     

Este un proces prin care ne desprindem de mentalitatea și rutina determinate de școala tradițională și ne redescoperim modul în care ne identificăm interesele, pasiunile și preocupările. 

Deșcolarizarea nu este vacanță. 

Și nu este nici despre a petrece tot timpul în pijamale. Deși, asta poate fi o vreme… Deschooling nu este o pauză din învățare, este o pauză și o decuplare de la felul în care ni s-a spus că trebuie să învățăm și o readaptare la ritmul propriu de a trăi și învăța.

Seamănă cu o perioadă de doliu sau cum povestește un alt părinte Cerehard, mai jos, este similar cu ceea ce experimentează cei care se lasă de fumat sau de droguri.

Pentru că părintele se simte de multe ori asaltat de resurse, metode, manuale curicule și alte milioane de alegeri din care nu știe ce să aleagă. Iar tentația de a face din tot și din toate este foarte mare…
Perioada de deșcolarizare vă oferă șansa de a găsi calea și drumul potrivit familiei voastre. De a vă redescoperi unii pe alții și a stabili împreună parcursul, preocupările și interesele. Iar învățarea pentru copil se va întâmpla inclusiv în această perioadă, percepută greșit ca fiind pierdută.

Este necesar deschoolingul?

Nu. Este obligatoriu, însă, dacă vrem să ne lărgim orizonturile referitor la educație și să înțelegem că învățarea are loc oricând și oriunde, nu doar în sala de clasă.

Un copil “înregimentat” în școala tradițională sau care pur și simplu nu s-a simțit bine în acel mediu va avea nevoie de timp ca să se relaxeze și să-și redescopere interesele și preocupările, dar, și mai important, să-și redobândească bucuria și curiozitatea de a experimenta și de a învăța, chiar dacă nu folosește acest termen.

Tu, ca părinte, ai în mod sigur idei și păreri despre cum ar trebui să arate educația copilului tău. Doar că aceste idei pot să nu corespundă realității copilului. Și ratăm o mulțime de lucruri și de experiențe din viața lor, doar pentru că nu-i lăsăm să fie copii.
Dacă “lucrează” matematică 2 ore/zi ca să te mulțumească pe tine, părintele, nu înseamnă că învață sau că se educă acasă. Înseamnă doar că face ceea ce aștepți de la el să facă, pentru a primi iubirea de care are nevoie.

Sigur că este mult mai greu pentru părinți.

Pentru că majoritatea covârșitoare a părinților de astăzi nu au experimentat în copilăria lor altceva. 

Mulți dintre noi, părinții din România, am crescut în școala socialistă, iar noțiunea de libertate, în general, este greu de gestionat chiar și acum pentru unii dintre adulți, darmite libertatea în educație sau învățarea altfel decât cea impusă prin programă, teste, etc.  

Cauzele sunt mai multe, însă frica predomină.

Frica de a rămâne în urmă, așa cum își imaginează părintele că ar trebui să fie sau să știe copilul, frica de a nu fi capabil să gestioneze libertatea, frica de gura lumii, dintre care poate mulți chiar din familie, frica de necunoscut… Frica de a fi voi înșivă și de a vă asuma deciziile și alegerile.
Frica de a avea încredere în copil, pentru că nici voi nu ați beneficiat de încredere din partea părinților voștri.

Doar că frica, în general, ne paralizează și nu ne lasă să trăim.

Copiii vor să învețe. 

Vor cu adevărat, pentru că este în natura lor, iar prin deschooling le oferim timpul și spațiul necesare pentru a-și revitaliza curiozitatea și redescoperi interesele și preocupările. Și odată identificate, veți vedea progrese, pentru că interesul generează preocupare și acumulare de informații, idei, cunoștințe etc. Iar copiii învață în salturi și asimilează, chiar dacă nu se vede imediat.

Perioada de deșcolarizare vă ajută – copil și părinte deopotrivă – să vă relaxați, să vă reveniți din tiparul “pe repede înainte, spre examene” și să vă dați voie să descoperiți feluri noi de a trăi și de a învăța.

Cât durează deșcolarizarea?

Sincer? Probabil că nu se termină niciodată, pentru unii părinți.

Teoretic, mulți sunt de părere că pentru fiecare an petrecut în sistemul tradițional este nevoie de o lună pentru recuperare. Practic, depinde în mare măsură de fiecare copil și familie.

Cei care nu au experimentat sistemul tradițional nu au nevoie de acest deschooling. În schimb, cei care au fost în școala tradițională au nevoie de timp pentru a se adapta la noul stil de viață, indiferent de tipul de educație pe care îl aleg după deschooling, iar acest timp se măsoară diferit pentru fiecare familie.
Oricât ar dura, însă, nu uitați că relația cu copilul vostru este cel mai important aspect, și această relație poate fi reparată și reconstruită.

La ce școală sunteți voi de trebuie să faceți deschooling? La o școală la care trebuie să faci deschooling ca să poți face apoi orice formă de schooling dorești.

A răspuns un copil Cerehard, iar mămica lui și noi vă întrebăm la rândul nostru: 

Părinte, ești dispus să suferi fizic și psihic pentru bunăstarea copilului tău?

Foto credit Unsplash.com

“Când ai copii, e ca și cum ai umbla cu inima atârnată în afara corpului.”
Este o replică în care se regăsesc, probabil, toate mamele din lumea asta, și îi aparține lui Judy Garland în Judy (un film ce merită văzut, despre ultimii ani din viața celebrei artiste).

Toți părinții doresc binele copilului lor, iar din clipa în care aduci acasă ghemotocul numit copil principala grijă este cum să-l ferești de orice fel de rău – real sau perceput – cu care s-ar putea confrunta.
Este un instinct matern/patern, însă anumiți părinți duc nevoia de protecție la un alt nivel și devin părinți elicopter, super-implicați în viața copilului, astfel încât acesta să fie ferit de orice fel de durere sau dezamăgire.

Opusul autonomiei și independenței, acest tip de comportament se poate întoarce chiar împotriva copilului.

Cum se manifestă părinții elicopter?

Multă vreme s-a crezut că doar adolescenții sau studenții sunt afectați de acest model de părinte, însă cercetări recente au arătat că părinții pot manifesta acest tip de comportament din primii ani ai copiilor, iar implicațiile în viața lor adultă au demonstrat, de asemenea, implicații negative în dezvoltarea lor.

Dintre manifestările părinților elicopter: încearcă să prevină orice cădere, la propriu și la figurat, nu permit copilului să se joace singur, monitorizează permanent evoluția la școală sau progresul (în cazul homeschooling/unschooling), înscriu copiii în activități fără implicarea lor în decizie, le aleg subiectele sau materiile de studiat (tot pentru cazul homeschooling/unschooling), le aleg prietenii, nu permit copilului să facă alegeri și să-și rezolve problemele specifice vârstei, intervin în conflictele cu alți prieteni, colegi, se implică excesiv în alegerile și preocupările adolescentului etc.   

Cauzele pentru care părinții dezvoltă acest comportament pot fi mai multe.

Frica de viitor –  ceea ce fac copiii lor în copilărie influențează viața lor de adult și este o formă prin care părinții caută să controleze acel viitor nesigur. O notă mică, excluderea din echipa sportivă sau ratarea accesului la universitate declanșează frica părintelui despre viitorul copilului.

Anxietate – părintele resimte emoțional, la nivel personal, dezamăgirea sau pierderea într-o formă sau alta a copilului, ceea ce le accentuează nevoia de control, în speranța că nu se va mai repeta. Uneori, părinții își suprapun identitatea cu cea a copiilor, iar succesul copiilor este perceput ca o reușită personală de părinte.   

Mediul este, de asemenea, unul dintre factorii care contribuie la alimentarea acestui comportament – cercul apropiat de familie sau prieteni influențează modul în care părintele se comportă sau exercită o presiune mai mult sau mai puțin explicită.

Carl Jung a spus că nimic nu are mai mare influență asupra unui copil decât viața netrăită a părintelui. Iar acea viață netrăită stăruie…
A fi părinte este un dans: este nevoie să-ți oferi ție, părinte, ce ai nevoie, dar să le dai și copiilor ceea ce au ei nevoie. 

Este benefic să fii părinte elicopter?

Se pare că da, într-o anumită măsură, dar doar pentru părinți. 
Conceptul de părinți-elicopter nu este un termen medical sau psihologic, dar este un tip de comportament studiat de decenii deja. Este un model controversat, dar sunt de asemenea studii care arată că părinții super implicați în viețile copiilor își găsesc astfel un sens pentru propriile vieți.

Din păcate, însă, beneficiile nu se extind și la copii.
Acest supra-control se întoarce împotriva copilului, care dezvoltă lipsă de încredere în sine și în forțele proprii. Pe măsură ce crește, lipsa propriilor decizii îl face să se îndoiască că este capabil să-și gestioneze viața.

Un studiu a urmărit consecințele pe mai mult de 400 de copii, pe parcursul a opt ani, pentru copii având vârste de 2, 5 și 10 ani. Cercetarea a evidențiat că aceștia aveau tendința de a manifesta probleme emoționale și inabilități sociale cu impact pe termen lung. În plus, studiul a evidențiat faptul că pentru copii era important ca ei să-și gestioneze singuri nevoile și/sau problemele pentru a fi pregătiți emoționali pentru viața de adult.

O altă cercetare a scos la iveală anxietatea și chiar nevoia de consiliere psihologică pentru depresie, o analiză care a studiat copii aflați în faza de studii universitare.

„Copiii crescuți de părinți supra-implicați sau părinți-elicopter nu au dezvoltat abilități necesare pentru time management și abilități necesare pentru a face față provocărilor, inevitabile în viață.
Acești copii au arătat mai puțină creativitate, spontaneitate, bucurie și inițiativă în timpul lor liber. Sunt mai puțin atenți la emoțiile celorlalți, dovedesc empatie redusă, sunt mai înclinați către depresie și anxietate, și întâmpină dificultăți în a-și gestiona viața.”

Cum poate fi evitat comportamentul de părinte elicopter?

Sigur, nu înseamnă să nu ne pese de copil sau să nu dorim să fie fericit, ci doar să încurajăm autonomia și independența, lucrând întâi cu noi, ca părinți și adulți.

În loc de focus pe prezent, gândiți-vă la efectele pe termen lung ale acestui tipar de comportament.
Întrebați-vă dacă nu e prea puțin doar să rezolvați problemele copilului sau vreți ca el să-și dezvolte aceste abilități și să trăiască pe picioarele lui, din punct de vedere al deciziilor, dar și al consecințelor.

Dacă copilul este suficient de mare ca să facă singur anumite activități, lăsați-l să le facă: de exemplu, să-și lege singur șireturile, să-și facă ordine în jucării, să-și aleagă hainele pentru joaca afară etc. 

Lăsați-l să ia decizii potrivite vârstei, dar și ce alege să citească sau să studieze.

Când nu se înțelege cu prietenii sau colegii, lăsați-i să-și rezolve singuri conflictele.

Permiteți-i să greșească. Dacă îl ferim de dezamăgiri sau greutăți nu va învăța ce e viața, iar viața de adult nu este deloc ferită de eșecuri și deziluzii.

Jobul nostru, de părinți, este să ne dăm un pas în spate și să-i lăsăm să sară, să se împiedice și să se ridice în tot ceea ce le rezervă viitorul. 

“Nu suntem ok” au spus și adulți crescuți de părinți elicopter într-un material de la LetGrow, unde am descoperit și studiile de mai sus.

LetGrow este o comunitate destinată educației copiilor, în spiritul asumării și dezvoltării sănătoase din punct de vedere emoțional, mental și fizic, detalii aici. Iar mai multe analize despre părinții elicopter găsiți aici.

Foto credit Unsplash.com

În ultimele decenii, aplicarea neuroștiințelor la educație a profilat o nouă viziune despre educație și despre om în genere. Educația, spun neuroștiințele, ar trebui orientată către formarea de abilități, mai degrabă decât către cunoștințe și către dezvoltarea unei „inteligențe emoționale” mai degrabă decât către dezvoltarea uneia raționale.

Aceste provocări ridicate de cercetarea creierului uman cheamă filosofia la un dialog a cărui miză nu este una măruntă: redefinirea modului în care ne înțelegem propria umanitate.

Au fost premizele unor conversații purtate de Adriana Brăescu împreună cu Cornel – Florin Moraru în cadrul Izvoarelor de filosofie la Radio România Cultural în 2018, dar la fel de actuale și astăzi. 

Tema adresată în prima parte – ideea de „neuroștiință a educației” și mituri despre creierul uman care au intrat în cultura comună și care ne împiedică să înțelegem cum trebuie acest domeniu. 

Partea a doua – o incursiune în fascinanta lume a „creierului care învață” și legăturile dintre acest proces incredibil de complex și modul în care el formează ceea ce numim „minte conștientă”. 

Recent, au dezbătut împreună rolul memoriei – concept filosofic și proces biologic.

Memoria a intrat și în preocupările oamenilor de neuroștiințe, pe măsură ce am început să înțelegem din ce în ce mai multe despre substratul biologic al memoriei noastre și despre mecanismele cerebrale prin care această facultate a conștiinței se formează. 

Cum apar teoriile filosofice despre memorie în contextul studiilor de neuroștiințe?
Cum se raportează „filosofia memoriei” la „știința memoriei”? Este memoria un concept filosofic sau unul biologic?

Discuția a fost declanșată de apariția în luna mai a cărții „Prăvălia cu vechituri. Cum generăm amintiri și cum amintirile ne generează pe pe noi?”, semnată de Veronica O’Keane și tradusă de Adriana Brăescu.

Izvoare de filosofie – Radio România Cultural – emisiune din 9 aprilie 2021.

Foto credit Pixabay.com.

Educația altfel decât la școală este un termen vehiculat mult, însă ceea ce înseamnă el nu este chiar atât de familiar în societatea românească de astăzi.

Termenul de educație altfel decât la școală (Education Otherwise Than At School) se folosește cu predilecție în comunitățile și mediile de sorginte și influență britanică, în timp ce în America sunt folosiți termenii de homeschooling, unschooling sau alternative educaționale.

Dincolo de diplome, acreditări, note sau evaluări, conceptul de educație altfel decât la școală are câteva particularități pe care este nevoie să le știți înainte de a porni în această aventură, o față și un revers pe care am căutat să le sintetizăm mai jos.

Ce NU este educația altfel decât la școală.

Nu este învățare forțată.

Împotriva dorinței și intereselor copiilor, deși homeschooling-ul poate părea o formă mai relaxată de școală mutată acasă. Nu este însă școală acasă, o pauză din mediul de școală, cu manuale mutate pe marginea mesei din bucătărie. Și nu este despre a lăsa copiii să se descurce singuri, departe de așa ceva.

Nu este la fel pentru toate familiile. 

Există tendința de a aplica aceeași metodă sau practică tuturor, ceea ce în realitate nu funcționează. Frumusețea și unicitatea educației altfel decât la școală este că parcursul unei familii nu se aseamănă cu al alteia. Fiecare familie are libertatea de a-și alege propriul traseu educațional, conform cu nevoile și aspirațiile lor.  

Fără mentori sau tutori.

Una dintre cele mai frecvente prejudecăți este că printr-o educație altfel decât la școală copiii nu interacționează cu mentori sau tutori. Greșit! Dacă familia și copiii decid că au nevoie, vor apela la cei pe care îi consideră potriviți, după dorințele și preocupările lor.

Individualism și lipsă de socializare. 

Educația altfel decât la școală nu înseamnă izolare și nici singurătate pe acest drum. Din contră.
Este despre comunitate și imensitatea de resurse disponibile în ceilalți, părinți și copii deopotrivă – cei care gândesc la fel, care văd educația și învățarea în termeni similari și cu care facem schimb de idei, proiecte și trasee educaționale tocmai pentru că avem aceleași preocupări comune pentru copiii noștri.

Ce este educația altfel decât la școală?

Încântare

Atunci când învățarea este deliberată, iar copiii realizează că-și pot urma curiozitatea, interesele și preocupările. Învățarea devine astfel o plăcere și o distracție.
Este despre a crea un mediu diferit de învățare – un mediu ce are la bază înțelegerea faptului că oamenii învață cel mai bine atunci când sunt interesați și implicați, la nivel personal. Și este la fel de valabil și pentru adulți și pentru copii.

Un astfel de mediu este dificil de creat atunci când cineva – părinte, profesor sau cum vreți să-i numiți – dictează, spune sau impune ce ar trebui să învețe un copil. Însă, atunci când renunțăm la acest control asupra copilului, învățarea va veni de la sine.

Responsabilitate

Este un sentiment extrem de plăcut să știi că decizi ceea ce înveți și că îți determini propriul traseu.
Această responsabilitate nu se potrivește, însă, oricui și este o decizie asumată, dar eliberarea și conștiința faptului că aveți puterea și capacitatea să vă stabiliți traseul și să vă dezvoltați ca familie este eliberatoare.
Pentru unii, desigur.  

Încredere în forțele proprii

Una dintre criticile aduse educației altfel decât la școală este că acești copii nu vor învăța despre lucruri care nu le fac plăcere și ca atare nu vor ști să gestioneze astfel de situații. 
Prin educația altfel decât la școală copiii sunt încurajați și sprijiniți să crească și să devină adulți fericiți, iar oamenii care au descoperit gustul fericirii (indiferent cum este perceput de fiecare) nu vor accepta așa ușor compromisuri. Cei care au crescut având parte de educație altfel decât la școală știu că există și alte variante.
Și dacă a fost posibil în copilărie cu siguranță este posibil și în viața adultă!

Interacțiune cu adulți

În afara școlii tradiționale și a falsei segregări după clase, copiii au ocazia să interacționeze și cu alți adulți care, de regulă, îi tratează cu același respect ca pe adulți. Copiii descoperă astfel ce înseamnă comunicarea și interacțiunea cu “copii” mai mari decât ei și cu care pot dezvolta prietenii.

Limitele în alegeri înseamnă bariere pe care le ridicăm între noi – părinți, adulți și copii. Relaționarea și conexiunea sunt cele care ne ajută să devenim adulți împliniți și fericiți, iar dacă copiii descoperă aceste lucruri de mici orizontul lor va fi mult lărgit.     

Peștele înoată, păsările zboară, oamenii gândesc și învață.
John Holt

Odată ce experimentați educația altfel decât la școală, veți realiza că este de fapt mult mai mult decât renunțarea la programa școlară. Devine un stil de viață construit în jurul învățării – un mediu în care părinții și copiii explorează și descoperă împreună interese și pasiuni, învățând și descoperind din aproape în aproape. 

Viața în afara școlii tradiționale este un proces unic, specific fiecărei familii.
Iar dacă ați pornit pe acest drum curând veți descoperi și sensul educației altfel decât la școală – să trăim bucuroși în familie și să dezvoltăm relații pe termen lung într-un mediu în care copiii sunt liberi să descopere și să devină adulți, conform potențialului fiecăruia.

Foto credit Unsplash.com

Dragi părinți,

Revenim cu clarificări legate de acronimele folosite în sistemul educațional britanic, după care ne ghidăm, în speranța că întrebarile dumneavoastră legate de acest subiect își vor găsi răspuns.

Termenul oficial folosit în sistemul educațional UK pentru școli este de British Curriculum School (BCS), nu de IBS (International British School). BCS este definit de agenția PENTA cu standarde clare. PENTA a decis că suntem BCS și ne-a înmânat certificatul care ne permite să funcționăm legal și pe teritoriul României. IBS este inclusă în BCS.

CEREHARD-IBS (CEREHARD International British School) este o denumire pe care școala a avut-o din anul 2017 până în vara lui 2020, când ni s-a transmis certificatul de acreditare și data de la care a devenit CEREHARD BCS.

Pentru emiterea certificatului de acreditare, în anul 2017 am abordat agenția PENTA, una din agențiile acreditate de UK pentru inspectarea școlilor britanice din afara UK în vederea serviciilor de acreditare a unui centru pentru elevi ce studiază având la bază programe de homeschooling/unschooling.
În baza solicitării noastre și ca urmare a analizei efectuate de PENTA cu privire la sistemul propus de CEREHARD, pe 1 ianuarie 2018 a fost emis certificatul care confirmă faptul că CEREHARD este o școală în curs de acreditare de Penta International, entitate autorizată de guvernul UK să inspecteze în vederea acreditării școlile din afara UK.

Pe 2 octombrie 2019 a fost emis de Penta International al doilea certificat, care atestă faptul că CEREHARD este școală candidat pentru inspecția Penta BSO. În baza celor două certificate, CEREHARD era prezentat ca proiect-pilot educațional româno-britanic în curs de acreditare ca IBS (International British School) de tip EOTAS (Education Otherwise Than At School).

Inspecția finală a avut loc în februarie 2020 și s-a finalizat cu emiterea certificatului de acreditare a CEREHARD ca BSC. Între momentul inspecției, finalizată cu succes, PENTA comunicând faptul că procesul se va finaliza cu emiterea acreditării și momentul emiterii certificatului din 14.03.2020, CEREHARD a fost prezentat ca proiect-pilot educațional româno-britanic acreditat ca IBS de tip EOTAS.

PENTA a decis, informând și guvernul UK, că va schimba încadrarea noastră la EOTAS și că va propune un alt tip de inspecție, care nu a mai existat până acum, dedicată exclusiv acestei alternative educaționale: suntem prima școală din lume pentru care se creionează o inspecție dedicată.

În baza celor prezentate mai sus am putut funcționa ca școală internațională în perioada 2018-2020, documentele emise de CEREHARD au fost acceptate atât pentru renunțarea la sistemul de învățământ românesc, cât și la reîntoarcerea în sistem, continuând să funcționăm astfel și după primirea acreditării. 

Copiii înscriși în CEREHARD urmează un parcurs educațional propriu, pe programă britanică. În situația în care se decide reîntoarcerea în sistemul național de învățământ, acest lucru este posibil ca în cazul oricărei alte școli internaționale, în baza unei cereri și a parcurgerii unui proces de evaluare, conform ROFUIP, Regulament – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, detalii și aici. 

Reiau mesajul transmis de Dr. Mark Evans, Chief Inspector Penta International:

International British School nu este un termen juridic. British Curriculum School este definit de Penta, cu standarde clare. British School Overseas (BSO) este redactată de guvernul UK și aplicată de Penta. ICEOTAS (International Council of Education Otherwise Than At School) este echivalentul BSO pentru toate instituțiile EOTAS. În această perioadă, guvernele au demarat procedurile de recunoaștere a acestei alternative educaționale și de semnare a protocoalelor cu ICEOTAS.

Din luna mai 2020 organizăm întâlniri bilunare cu părinții Cereharzi, iar tema diferitelor tipuri de școli și acreditări a fost adresată constant.
Din respect pentru cei care nu ați putut participa la întâlnirea din 14 martie, vă anunțăm că vom organiza o nouă prezentare cu aceeași temă, în data de 28 martie, ora 18.

Vă rugăm să trimiteți întrebările pe mail, le centralizăm și vă răspundem din nou la întâlnire. Anunțăm pe platforma părinților link de înscriere și vă rugăm să vă înregistrați pentru a asigura acces tuturor celor interesați.

În cazul în care la întâlnirea propusă, îndoielile cu privire la legalitatea CEREHARD nu sunt lămurite, vom găsi o soluție pentru rezolvarea amiabilă a situației. Rugăm pe toți cei care au transmis solicitări oficiale să considere acest comunicat ca fiind primul răspuns, având în vedere că adresează multe din întrebările transmise, cu precizarea că vom reveni cu răspuns individual pentru fiecare cerere primită.

Mulțumim pentru înțelegere și răbdare și vă reiterăm invitația de a vă implica în comunitate. Apreciem orice sprijin în administrare.

Adriana Brăescu, Fondator Asociația Re-Design și CEREHARD.