Mă mai apucă mustrări, dar nu legate de examene, ci de cât de multă presiune am pus pe ei, pentru nimic, și dacă relația noastră mai poate fi refăcută.

„Cred că da, spune Ramona, în extrasul audio de mai jos, iar relația noastră nu e chiar atât de stricată, după cum dă impresia discursul meu.
Acum, frica mea cea mai mare, ca părinte, este că eu nu reușesc întotdeauna să mă dau în spate.
Cred că o să-mi tot descopăr frici pe parcurs, o să vă mai spun. Deocamdată suntem mult mai bine.”

Suspiciunea, teama sunt trăsături comune în societatea românească, din păcate, și nu doar în ceea ce privește educația. Presiunea examenelor și a “trecerii” dintr-o etapă într-alta sunt stresante și chinuitoare, cel puțin, pentru multe familii.

Educația personalizată, alternativele educaționale sunt deja realități prezente, peste tot în lume, inclusiv la noi, iar pandemia nu a făcut decât să evidențieze și mai mult oportunitatea existenței lor.
În plus, ani de studii și cercetări susțin faptul că învățarea care contează pe termen lung nu este cea din bancă, impusă la ore fixe și după un program stabilit.

Ce va lua locul școlarizării standard de 12 clase?

Trei direcții posibile de dezvoltare, identificate deja, în alte colțuri de lume: 

Etapa 1 – Descoperire

Despre sine, despre lumea din jur și despre cum se îmbină cele două.
Primii 15-18 ani din viață sunt ani de descoperire și căutări, în care copilul descoperă prin joacă și explorare lumea înconjurătoare, încearcă diverse activități, descoperă și aprofundează interese și pasiuni și își schițează un plan, provizoriu, despre cum pot deveni adulți autonomi, independenți și responsabili. Felurile în care tinerii devin astfel sunt diferite și variate – de la învățare auto-dirijată, la homeschooling, unschooling, școli democratice și orice alte forme alternative de educație la școala tradițională.

Etapa 2 – Explorează o direcție posibilă de carieră

Una dintre cele mai mari drame ale sistemului tradițional este că după 12 ani de școală, la vârsta de 18 ani, copiii știu foarte puțin despre ceea ce vor să facă mai departe, spre ce carieră să se îndrepte. Singura profesie la care sunt martori este cea de profesor, iar mulți copii își aleg meseriile din rațiuni precum prestigiul, banii etc. fără să știe de fapt ce presupune meseria respectivă.

Copiii ar trebui să experimenteze în viața reală ce înseamnă aceste meserii, înainte de a porni pe drumul obținerii respectivei specializări, drum anevoios în multe categorii de meserii. Ar trebui să vadă aspectele pe care le implică practicarea respectivei meserii și asumarea conștientă a deciziei de a continua pe acel drum.

Alegerea meseriei de doctor, de avocat sau de orice altceva ce sună bine sau prestigios, fără o alegere conștientă și din perspectiva pasiunii pentru acea meserie, nu va aduce în piață decât mai mulți medici, avocați etc. nefericiți și lipsiți de satisfacția unei activități ce aduce mulțumire.

Etapa 3 – Obținerea unei forme de recunoaștere pentru munca specializată 

Sunt meserii și cariere în care pregătirea specializată sau academică este obligatorie, cum sunt cele din medicină, de exemplu. Dar sunt și alte meserii, din categoria celor vocaționale, mai ales, în care recunoașterea abilităților și capacităților profesionale nu necesită astfel de teste, iar lumea și companiile au devenit deja conștiente de aceste aspecte (exemple – aici și aici).

Ce vrem să spunem, de fapt? Nu vă blocați în diplome sau teste standardizate, peste tot în lume educația este în transformare, iar colțul nostru de lume nu poate evita aceste tendințe, fie că vrem sau nu.

Mai multe detalii despre munca din spatele acestor concluzii, aici.

Foto credit Pixabay.com