“Cum ne schimbăm modul de a gândi? Psihologia învățării auto-dirijate” prezintă argumentele psihologice identificate de Dr. Naomi Fisher la baza acestei forme de învățare.
Informațiile pe larg se regăsesc în cartea disponibilă aici, din care am extras câteva idei, în sinteză.  

Există patru feluri prin care școala standard generează disonanță cognitivă la copii.
Acestea pot fi sintetizate astfel:

1. Copilul deține foarte puțin control în școala standard. Opțiunile sunt reduse, mediul – invariabil, practic.  

2.  Școala ca instituție e gândită să înfrângă orice rezistență, iar copiii devin ori apatici, ori răzvrătiți.

3. Lipsa de context în învățare face ca orice să fie plictisitor și obositor – evident, tot copilul e „de vină”.

4. Cultivarea anxietății ca instrument de motivare – este folosită în școală pentru a “motiva” copilul și funcționează, pentru că este făcută în mod deliberat. Paralizează creativitatea și flexibilitatea în gândire.

Oare ce s-ar întâmpla dacă ne-am concentra asupra copilului și a psihologiei lui?

În învățarea auto-dirijată, copilul are posibilitatea de a alege ce și cât învață – așa cum explică Dr. Naomi Fisher în prezentarea despre modul în care părinții pot ajuta copiii în alegerile lor (link mai jos).

Esența psihologiei din învățarea auto-dirijată este eliminarea constrângerii de orice fel: recompense, pedepse, manipulare emoțională, stimulare rușine, impunere de limite pentru a restricționa alegerile copilului.

Învățarea auto-dirijată rezolvă cele patru probleme de mai sus într-o manieră care ține cont de psihologia copilului, oferindu-i acestuia șansa de a învăța în ritmul și termenii săi.

1. Copilul învață atunci când deține controlul și când are posibilitatea de a alege, ceea ce-i trezește motivația interioară și, în consecință, crește eficiența învățării.

2. Copilul nu este pus în situația să simtă că este neputincios și că rolul lui este să facă ce i se spune. Astfel, se percepe și crește ca participant activ în propria viață, capabil să facă și să-și asume schimbări.
Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le învață este să spună “nu, mulțumesc” la ceea ce nu-l interesează. 

Iar dacă un copil nu vă spune „nu”, ar trebui să deveniți circumspecți și să vă întrebați de ce ne spune „nu”, pentru că, în mod normal, acel “nu” este parte din asimilarea puterii și controlului în a se gestiona. 

3. Învățarea auto-dirijată există mediată permanent de context – care este creat de adulți. În context nu se mai pune problema lipsei de motivație.

4. Învățarea auto-dirijată nu folosește anxietatea ca armă – nu este nevoie de așa ceva, pentru că cei care învață de plăcere, de drag, au motivație, greșesc fără teama de a fi pedepsiți și nu se îngrijorează de viitorul a ceea ce învață acum. Învață și să-și gestioneze anxietatea și emoțiile, pentru că li se permite să decidă. 

În învățarea auto-dirijată, copilul interacționează permanent cu mediul: alți copii, adulți, activități împreună, natură, cărți, computer etc. 

„Play all day” = „joacă, joacă și iar joacă” este absolut normal la vârste mici.

Treptat, pe măsură ce se dezvoltă rațiunea, această joacă devine comportament asumat, logic, de durată (mastery learning = învățare asumată).

Noi, adulții, suntem în faza de mastery learning – alegem, nu suntem forțați.

Și copiii ar face la fel dacă ar fi lăsați…

Cercetările despre învățarea auto-dirijată arată că stadiul de mastery learning, de învățare asumată este o etapă normală, naturală în care copilul ajunge oricum, dar mai târziu decât în cazul copiilor din școala standard.

Drumul către această etapă este exponențial, nu liniar – coroborat atât cu dezvoltarea cerebrală, cât și cu alți factori – familia, dinamica vieții. Maturizarea copilului, însă, se produce în mod natural, în funcție de caracteristicile fiecăruia, de modul în care alege să învețe, nu de conținutul în sine.   

Dr. Naomi Fisher abordează, în cartea ei, și diferite teorii referitoare la învățare pe care le discută din puncte de vedere psihologic, comportamental și cognitiv. Remarcă faptul că în școala standard se pune accentul pe memorare și asimilare de informații și mai puțin pe interacțiunea dintre copii și/sau adulți.

Foto credit Pexels.com