Da și nu. În cercurile de educație alternativă se vorbește mult despre învățarea independentă și auto-dirijată. Pentru cei din exterior pare ceva magic.
Copii care se trezesc dimineața motivați și capabili să-și gestioneze singuri procesul de învățare și educare, fără ajutorul adulților? Pare ireal și chiar este.

Acest tip de învățare este minunat și funcționează. Vrem ca ai noștri copii să-l practice, pentru că este ceea ce vor avea nevoie și în viața adultă. Totuși, copiii care îl practică au nevoie de un mediu propice și este rolul adulților să-l  creeze.

Chiar și copiii care nu au fost niciodată în sistemul de învățământ standard au nevoie de sprijinul părinților, pentru că orice formă de educație alternativă este despre a ajuta copiii cum să îl practice, și nu despre a aștepta să se întâmple de la sine.     

Cuvintele magice par să fie “învățare independentă”. 
Dar adevărul este că această independență are mai mult de-a face cu înțelegerea adulților, decât cum gestionează copilul materiale sau informații.

Și da, copiii învață singuri, pentru că este în natura lor.
Și nu, pentru că au nevoie de colaborarea și sprijinul nostru.

Ce NU este învățarea independentă, auto-dirijată?  

Lăsăm copilul să se descurce singur

Noi, adulții, suntem ghidul copilului. Rolul nostru este să-l sprijinim în a deveni autodidact, iar asta înseamnă să avem un rol activ și suportiv. Nici adulții nu învață singuri întotdeauna. Și ei au nevoie de îndrumare sau de un sfat.

Nu-l lăsăm pe cont propriu, dar nici nu preluăm noi frâiele. Oferim sprijin și suport, dar doar în măsura în care suntem solicitați, căci așa cum spune și Ana: “uneori ai nevoie de ghidaj, dar doar ghidaj, nu să te bagi peste”.

Nu facem sugestii

În învățarea auto-dirijată urmăm interesul și preocupările copilului, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că toate ideile trebuie să vină din partea copilului. Nu. Noi adulții suntem pe lumea asta de mai mult timp decât ei și în mod sigur știm mai multe și putem împărtăși cu ei informații de care nu au auzit încă. Cum să le afle dacă nu le facilităm accesul? Dacă nu suntem disponibili în a-i întovărăși pe acest drum? 

Educația liberă nu este despre a sări imediat și a-i oferi o multitudine de idei și sugestii, de îndată ce copilul menționează un subiect de interes, și nici despre a le ignora. Este despre a găsi punctul comun, de mijloc, între cele două.

Întâi, așteptăm și ascultăm ideile sau preocupările copilului, discutăm, punem întrebări suplimentare, căutăm să ne lămurim împreună și oferim sugestii sau informații. Evident, dacă noi adulții știm deja că o anumită sugestie sau recomandare îl ajută să se lămurească mai repede sau știm că-i va face plăcere, spuneți-i.

În educația altfel totul este despre relaționare. Nu înseamnă să nu-i oferim informații ajutătoare, doar pentru că am încălca regula de a lăsa copilul să descopere singur.
Nimeni nu descoperă complet singur lumea, iar noi adulții suntem prima unealtă a copilului în explorarea lumii.    

“Copiii capătă încredere atunci când au tovarăși de explorare și de joacă. Există o diferență între efortul ce provoacă frustrare și străduința ce generează satisfacție, iar rolul nostru de părinți este să o stimulăm pe cea din urmă.

Ce animă copilul să persevereze, să caute soluții și să depășească obstacole?
Un mentor sau părinte care îi arată cum se fac aceste lucruri. Când adulții colaborează, copiii învață.” spune Julie Bogart în The Brave Learner.  

Nu ne facem timp pentru preocupări noi

Educația liberă presupune să nu forțăm copilul “azi și acum” într-o anumită direcție. Ne asigurăm însă că atunci când are curiozitate și interes, noi suntem disponibili, în măsura în care el are nevoie.

Nu este despre a controla ce învață. Ci despre a ghida și a găsi echilibrul necesar între ceea ce-și dorește să descopere și sfaturile noastre, pentru că doar așa va descoperi cum să-și gestioneze procesul de învățare și să devină un învățăcel independent.

Nu extindem lumea lor de experiențe și perspective

Una dintre cele mai frecvente critici la adresa educației altfel decât în școala standard (indiferent de forma aleasă) este că acest tip de educație se petrece exclusiv între cei patru pereți din cameră.

Eronat. Învățarea altfel înseamnă mult mai multă interacțiune și mai cu sens decât în băncile din școala standard – locuri și oameni noi, copii și adulți deopotrivă. Și este rolul nostru, al părinților, să facilităm aceste experiențe, nu ne putem aștepta ca ei să le genereze “independent”. 

Evităm influența

Toți suntem rezultatul experiențelor și al interacțiunilor. Întâlnirile cu oameni și cu diverse experiențe ne formează și ne șlefuiesc.
Influența adulților este văzută uneori ca fiind negativă, mai ales din prisma experiențelor din școala standard. În mediile alternative, în care adulții parcurg procesul de deschooling (pentru cei ieșiți din sistemul standard), părinții caută să aprecieze copiii pentru ceea ce sunt și cum sunt ei.

Toți ne influențăm copiii, fie că vrem sau nu. Toți le vrem binele și căutăm să-i influențăm în bine, așa cum știm și cum îl percepem. A căuta să nu fie influențați, sau a-i feri de sfaturi sau păreri este împotriva firii, pentru că astfel construim relația. Iar multe din lucrurile de care copilul ajunge să fie interesat este pentru că un adult din preajma lui, nu neapărat părintele, a reușit să-i insufle curiozitatea și pasiunea. 

De ce ar fi ciudat și anormal pentru copii, când și noi adulții funcționăm la fel și ne găsim subiecte de interes și pasiuni inspirându-ne de la alții?

Interesele noastre sunt secundare

Parte din dezvoltarea copilului într-un sistem alternativ este ca părintele să fie unul dintre modelele copilului.
Și tu, adultul, ai nevoie să-ți urmezi curiozitățile și preocupările, să le discuți cu copilul, să-ți pui întrebări, să verbalizezi cum găsești informații sau soluții. Astfel, ești un model pentru copil, iar el va deprinde comportamentul și atitudinea din exemplul tău. 

Dacă așteptăm ca al nostru copil să se comporte ca un învățăcel independent înainte ca noi, părinții, să-l pregătim pentru această atitudine, nu suntem corecți față de copil, în primul rând.
Oamenii învață împreună de când lumea, nu separați în bănci sau segregați după vârstă sau alte considerente.

Copilul devine autodidact treptat, prin disponibilitatea și colaborarea noastră, în procesul lui de descoperire a lumii. Iar faptul că suntem împreună în acest parcurs ar trebui să fie cea mai mare bucurie.

“Colaborarea necesită prezență, disponibilitate, nu ajutor neapărat. Nu le rezolvăm îndoielile sau problemele, pentru că ei au tot ce le trebuie. Jobul nostru este să-i însoțim activ, să fim prezenți și să le oferim ghidaj pentru a-și găsi ei singuri rezolvarea.

Gândiți-vă la rolul vostru de părinți ca la un coach și un aliat, un partener pe drumul copilului, dispus să-l însoțească atât timp cât acesta dorește și solicită.” – Julie Bogart, The Brave Learner   

Idei de la oameni și culturi care au înțeles mai demult că este în avantajul copiilor noștri educația liberă și auto-dirijată. 

Foto credit – Marian Hanciarec