Aveți încredere în copiii voștri!

Îmi place foarte mult comparația cu meseria pietrarilor din vechime.
Ca să disloci un bloc de marmură pentru ca să faci o statuie, era nevoie să faci niște găuri, să pui niște pene mici din lemn pe care le îmbibai în apă și blocul acela se desprindea, până la urmă.

Cred că CEREHARD este una din aceste pene și va contribui, împreună cu alte inițiative, la dislocarea acestui bloc de teamă, de îndoială și de suspiciune.

Eu am încercat să arăt că se poate. Aș vrea ca oamenii să aibă curaj și îmi doresc ca CEREHARD să rămână în mintea oamenilor ca o poartă deschisă, ca atunci când se deschid zăgazurile, ca să poți ajunge unde vrei tu.
Adriana Brăescu – fondator Asociația Re-Design și CEREHARD

Prin cele două materiale de mai jos dorim să marcăm începutul unui nou an școlar tradițional, pentru a ne reaminti și reafirma ideile și valorile care stau la baza CEREHARD – o inițiativă unică în peisajul educațional românesc – despre începuturi, cum arată familia tipică din CEREHARD, legătura dintre educația liberă, auto-dirijată și neuroștiințe, viitorul învățării, experiența familiei în alternativa educațională, dar și rolul comunității în acest parcurs cu suișuri și coborâșuri, ca în orice proiect care iese din tipare.

Foto credit Unsplash.com

Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *