Mi se părea că nu-s suficient de bună ca să gestionez totul: dacă nu reușesc să fac singură, sunt proastă. Am învățat până unde pot învăța singură și de unde e ok să cer ajutorul. Și, în sine, chestia asta – că e ok să cer ajutorul – a fost o mare revelație.

În ultimii ani, am intrat într-o comunitate de învățare alternativă, pentru liceeni, și aici am dat de sistemul de învățat împreună și fiecare de pus puțin de la el. Adică, eu știu ceva și împărtășesc ce știu eu, tu știi ceva și împărtășești ce știi tu și împreună creăm toată învățarea, care este din start și mult mai diversă.
Este o învățare cu suflet, față de tocit, și se pune accentul pe proiecte, prin învățat prin proiecte și să faci ceva practic. Mi se pare că așa înveți cel mai bine.

O chestie pe care nu o mai am, dar am avut-o este stresul de a mă decide imediat ce vreau să fac. Voiam să dau SAT, dar la un moment dat am realizat că nu mai este în acord cu valorile mele.
Atunci când o să mă angajez, dacă o să mă angajez, o să le arăt ce știu să fac, proiectele în care am fost, ce am învățat să fac practic, nu o diplomă de la un examen standard pe care îl au alte milioane de oameni. 

Sunt ideile Anei, în dialog cu Miruna, și este prima conversație din seria de convorbiri cu adolescenți din CEREHARD. Vrem să împărtășim experiența și poveștile lor pentru toți cei interesați de alternativele educaționale, de traseul și felul în care copiii ce urmează o educație atfel decât la școala standard ajung să-și descopere preocupările și drumul.

Veți descoperi niște copii extraordinari – curioși, inovativi, încrezători și foarte “pe picioarele lor”, pentru vârsta afișată în actul de identitate. 

Dacă bagi o materie pe gât unui copil, normal că-i creezi un disconfort acut, când aude de ea. N-am învățat, în principiu, foarte mult timp. După ce am plecat de la școală am stat vreo 2-3 ani, până m-am apucat de studiu.

Cel mai important lucru pe care îl poate face un părinte este să-i insufle valorile de care va avea nevoie copilul. Teoretic vorbind. Practic vorbind, toți părinții, fără excepție, vor insufla copilului valorile lor. 

Gândirea critică? Este vorba de discernământ, la urma urmei, și atât. Restul pare să fie balast retoric în jurul gândirii critice, dar este un lucru pe care poți să-l dezvolți, te ghidează în a studia. Pentru mine, însă, dincolo de gândirea critică este un întreg univers moral. 
David, 20 de ani (interviu în două părți).

Nu știam despre ce este vorba în homeschooling. Până să încep, nici nu știam că există așa ceva, și mi-a fost foarte greu, pentru că eu am iubit școala. Aveam nevoie de cât mai multe cursuri fizice, nu online, aveam nevoie de socializare. La școală eram cel mai fericit copil, pentru că nu sunt autodidactă deloc. – Georgiana, 19 ani.

Cu fiecare persoană care îmi scrie sau cu care stau de vorbă, mă bucur că suntem aici pentru motive asemănătoare și că vrem să schimbăm ceva. Este foarte plăcut să nu te mai simți singur și este interesant să discuți cu oameni cu aceleași preocupări, interesați de același demers pentru societate. Pentru familiile noi, comunitatea este un sprijin real, iar copilul învăță extrem de mult, de la toți cei cu care se intersectează. – Miruna, 20 de ani.

A fost complicat după zece ani de școală, în care profesorii gândesc pentru tine, iar tu, ca elev, nu ai timp să-ți dai seama dacă nu se poate și altfel, dacă nu există și alte rezolvări etc. Cam 7-8 luni nu am avut nicio idee, pentru că timpul pe care l-am petrecut la școală m-a dezvățat, practic, cum să gândesc logic, de gândire critică nici nu era vorba, iar eu eram stresată la maxim. – Cezara, 19 ani.

Vă invităm să vă abonați la platforma de streaming, pentru a fi la curent cu noile episoade.

Foto credit Unsplash.com