Învățarea este un proces prin care trece orice ființă vie. Te ajută să supraviețuiești, și nu este despre matematică sau citire. Dacă nu înveți ce e lumea, cum funcționează lucrurile din jurul tău, nu supraviețuiești.

Cum facem ca ceea ce învățăm să fie asociat cu un stimul care produce și plăcere, să ne facă plăcere să învățăm? Aici este secretul învățării. Este un secret care nu e complet descifrat, pentru că fiecare om are felul lui de a reacționa. 

În partea comunistoidă a Europei au fost reprimate aceste emoții: noi trebuia să fim muncitori, “femeia româncă, tare ca o stâncă”, lasă emoțiile, lasă sentimentele și ne este rușine să dezvăluim ce simțim.
Pentru ca cineva să-ți spună “mirosul ăsta îmi aduce aminte de bunica sau de copilărie” trebuie să fii foarte apropiat de acel om, ceea ce nu-i normal.

Noi trebuie să ne știm emoțiile unii altora, tocmai ca să ne putem comporta protectiv. Alte animale își protejează semenii, noi de ce nu facem la fel?

Învățarea este permanentă, continuă, dar este și inconștientă: în capul nostru sunt semnale care sunt trimise de colo colo, sunt asociate cu alte semnale, cu alte senzații – asta e învățarea, corelarea între stimuli și între zonele cerebrale care participă la interpretarea stimulilor respectivi.

Cum acumulăm cunoștințe, nu doar informații? Există mai multe tipuri de învățare sau diferențe culturale între ele?
Care sunt diferențele între creierul unui copil de 8 și, respectiv, 16 ani și de ce contează să le permitem să se dezvolte diferit?

Idei expuse într-un dialog cu Adriana Vasile Brăescu, fondator Asociația Re-Design și CEREHARD.

Foto credit Unsplash.com