Atunci când un copil se simte în siguranță, când este tratat cu respect și cu bunătate, fără să fie judecat și criticat, când i se permite să fie autonom fizic și intelectual, când este acceptat și iubit cu adevărat (nu condiționat) –  sistemul lui nervos se dezvoltă sănătos și la capacitate maximă, permițând desfășurarea proceselor de internalizare necesare cunoașterii.  

Despre anxietate, “learning disorders” și efectele școlii standard s-a scris și vorbit mult, însă cu mult prea puține consecințe benefice pentru copiii noștri.  

Școala standard funcționează pe principiul că toți copiii de vârste apropiate trebuie să studieze aceleași informații, în același fel, în același timp – premiză eronată care își dovedește ineficiența de zeci de ani deja. Standardul continuă să impună strunirea elevilor, indiferent de curiozitățile, pasiunile și personalitățile lor, în parcurgerea acelorași etape și bifarea acelorași grile.

Nu funcționează.

Iar unul dintre efecte este etichetarea celor care nu vor sau nu se pot adapta unui astfel de traseu ca având „deficit” în procesul de învățare. În loc să recunoască deficiența sistemului standard de a răspunde situațiilor generate de diversitatea umană, birocrația școlară preferă să eticheteze copiii ca inadaptați sau incapabili să se alinieze, de multe ori fiind chiar (pseudo)diagnosticați și, în consecință, stigmatizați cu ADHD, dislexie, discalculie, disgrafie sau altele.

Literatura de specialitate a dovedit deja că astfel de manifestări nu reprezintă vreun deficit al creierului și nici probleme cognitive. Copiii nu au un nivel intelectual redus ci, din varii motive, nu rezonează cu metodele de educație din școlile standard. 

O cercetare făcută pe copii etichetați cu dislexie în școala standard și apoi transferați în homeschooling a permis alte concluzii. Odată retras din școală, nivelul ridicat de anxietate la care ajunsese un astfel de copil a făcut ca rezistența lui la citit să devină refuz categoric. Cu trecerea timpului și cu dispariția presiunii, însă, copilul a început să manifeste atât interes și curiozitatea pentru lectură, cât și pentru depășirea obstacolelor pe care le întâmpina la citit.

Stigmatizarea ca „neadaptat” îi provoacă unui copil anxietate puternică, ceea ce inhibă și mai mult procesul de învățare.

Nivelul de anxietate la care ajung acești copii, în special anxietatea legată de performanțele lor academice, depășește cu mult stresul pe care îl au copiii în școala standard – o fabrică de anxietate, prin definiție.
Puneți-vă în locul copiilor care nu pot ține pasul cu colegii lor la citit, matematică etc. atunci când li se cere / impune o sarcină care pare imposibilă pentru ei. Unii aproape că paralizează pentru un moment, pur și simplu.

Există și situații în care pentru cei diagnosticați cu dislexie, discalculie sau orice alt tip de neurodiversitate, această etichetă poate veni ca o ușurare.

Dar este doar o ușurare legată de percepțiile celorlalți și de așteptările lor. Nu înseamnă că blocajul dispare peste noapte.

Atunci când sunt presați, într-o formă sau alta, blocajul revine.

Aceste tipuri de blocaje sunt depășite dacă li se oferă un mediu alternativ de învățare, cu o abordare mai relaxată, care elimină presiunea. Copilul nu mai este judecat, notat legat de modul în care citește, calculează etc. Persoanele din anturajul copilului caută să-l aprecieze pentru ceea ce este și-l încurajează să experimenteze, indiferent de rezultat. Tot acest proces, în timp, ajută copilul să se relaxeze și să-și dorească să încerce și să depășească obstacolul.  

Copiii din sistemul standard sunt mult mai repede etichetați cu deficit de învățare decât cei din sistemul alternativ.

La nivel de societate, educăm copiii să deprindă abilități academice de la vârste din ce în ce mai fragede, pentru că s-a decis și acceptat – din păcate, fără consultarea specialiștilor în neuroștiințe – că, “cu cât mai repede, cu atât mai bine”.
Cercetările au arătat, însă, că astfel de experimente, pe copiii preșcolari, au consecințe negative: epuizarea rapidă – socială și emoțională – este una dintre consecințe.

Un exemplu

Tennessee Pre-Kindergarten Study a fost inițiat odată cu programele de grădiniță finanțate de stat pentru familiile cu venituri mici (în SUA). Numărul de solicitări l-a depășit pe cel al locurilor disponibile, motiv pentru care copiii au fost selectați aleatoriu, urmând ca restul să reprezinte grupul de control.

Care a fost rezultatul? Copiii incluși în program s-au descurcat mai bine decât grupul de control la testele academice de la începutul programului de grădiniță, dar avantajul a fost pierdut rapid.
Ajunși la nivelul K3, aceiași copii au obținut rezultate mai slabe din punct de vedere academic, dar și din alte puncte de vedere, comparativ cu copiii care nu erau în program. Cei de acasă, chiar săraci fiind, se dezvoltau academic mai bine decât cei incluși la grădinița cu orientare academică asumată.   

În plus, cei din nivelul K3 erau mai repede diagnosticați cu deficite de învățare – 46% dintre ei, mai exact, față de copiii din grupul de control – și erau cu 43% mai puțin predispuși să fie apreciați ca “dotați intelectual”.

De vreme ce copiii au fost repartizați în mod aleatoriu în cele două grupe, iar diferențele erau semnificative din punct de vedere statistic, acele diferențe nu se datorau diferențelor cerebrale, ci efectelor programului preșcolar.
A fost prima dată când efectul acestor “deficite sau dotări de învățare” a fost documentat printr-o cercetare, dar asta și datorită faptului că pentru prima dată s-a studiat un asemenea efect.

Opinia noastră este că acest efect este același, nu doar în programele preșcolare, ci și în educația pre-universitară, atunci când le băgăm pe gât copiilor informații care pentru ei sunt plictisitoare și fără însemnătate, în condiții coercitive care creează anxietate și blocaje de învățare.

Desigur, birocrația din sistemul standard de învățământ continuă să ignore aceste rezultate. Este mai simplu să persistăm într-o greșeală monumentală, care aparține sistemului, decât să încercăm să ajustăm și să schimbăm un sistem de care ar beneficia copiii noștri – valabil nu doar în SUA, de unde provin cercetările.    

Descoperite și preluate de la Peter Gray Ph.D., neobosit educator și ambasador al educației în afara sistemului standard.

Foto credit Unsplash.com și Pexels.com