Am văzut clipul cu ursul care alerga pe pârtie după un schior și…. mi-am dat seama că vine primăvara, că ieșim din hibernare și că scoatem capetele, ca ghioceii, din vizuinele în care, de fapt, am continuat să ne țesem povestea.

Mai mult sau mai puțin speriați, poate vom înțelege că omul nu e stăpânul naturii, că organizarea noastră socială este, deocamdată, mult inferioară până și unui mușuroi de furnici și că deciziile ne aparțin dar, totodată, ne și responsabilizează.

Nu știu dacă ați văzut filmarea cu acel organism numit „blob” – celulele care îl constituie se comportă precum neuronii din creierele noastre, comunică, decid împreună și sunt parte a unei rețele de o complexitate greu de gestionat pentru mintea noastră, obișnuită cu idei puține și fixe. 

Cam așa mi se pare că suntem noi acum – avem în noi multă cunoaștere, trebuie „doar” să învățăm ce facem cu ea.

Suntem un „blob” care își optimizează supraviețuirea și ia decizii (să sperăm, informate), rezultate din colaborarea între componentele lui invizibile.
Acest blob are mai multe noduri, între care se construiesc și se rup, permanent, legături de tot soiul. Este dinamica uriașei complexități pe care o trăim dar pe care o și generăm. Fiecare nod are alte sarcini, vizează alte teritorii, poate are și altă culoare.

Din el pot porni alte și alte noduri, care se formează sau se descompun – dinamismul este una dintre caracteristicile de bază ale organimului social pe care l-am creat. 
Cum funcționează și care este logica acestui „blob” în explicațiile de mai jos.

De ce povestea asta complicată?

Pentru că în CEREHARD sunt oameni cu structuri extrem de diferite una de cealaltă. Toți, însă, ne dorim să fim lăsați să ne educăm copiii în afara actualului sistem, care este falimentar.

Fiecare centru – fie CEREHARD, fie cu altă denumire, dar cu copii cereharzi – are caracteristicile lui, iar dacă o familie nu se regăsește în filosofia unui centru poate migra la altul, mai apropiat vederilor fiecăruia. 

Unii vor structură, programă, examene, alții, dimpotrivă. Unii nu doresc nici afilierea la vreun centru. De aceea CEREHARD este EOTAS, educație altfel decât la școala standard, o colecție de variante din care puteți proba ce vi se potrivește.

Revenim cu rugămintea să urcați în folderele copiilor tot ce considerați că ne ajută pe noi să fim la zi cu evoluția voastră. Ne-ar fi de mare folos un jurnal de activități, în care să scrieți voi și/sau copiii.
Cu bucuriile, cu lacrimile, cu temerile și tot ce vă macină. 

Ne gândim să participăm, ca școală, la testarea PISA din 2025 – acolo se va vedea, sunt convinsă, că educația liberă, personalizată, dă rezultate. Pregătirea în sine constă în rezolvarea de probleme de zi cu zi, prin proiecte – studiați, împreună cu copiii, tot ceea ce îi „macină” pe ei – întrebărie lor sunt baza de la care porniți: de ce sunt frunzele verzi, ce spune câinele când latră, ce este frica, etc.

Dacă vă împiedicați, cereți ajutorul – suntem aici, alături de voi, traineri, părinți, specialiști în diverse. 

Vă este teamă să navigați liber în căutare de răspunsuri? 

Treceți prin platformele educaționale sau prin cărțile și manualele care vă plac. Reiau ideea deja iterată – faceți cu ai voștri copii ce v-ar fi plăcut să facă ai voștri părinți sau bunici cu voi.

Învățarea are loc prin experimentare, prin „greșeli”, prin asociere cu un stimul care ar trebui să declanșeze emoții – ideal, pozitive. 

Dacă nu ați citit deja acest articol, îl recomand cu toată ființa mea. Pe mine m-a ajutat enorm în 2012, când a fost publicat, după ce, în luna ianuarie a acelui an, mi-am scos copiii din școala standard.