Pentru unii, săptămâna trecută a însemnat reîntoarcerea la școală.
Pentru alții, acest back to school nu există. În schimb, ei experimentează o alternativă în care învățarea are loc continuu, în ritmul și în coordonatele care li se potrivesc, le plac și-i fac să se bucure de ceea ce descoperă și învață.
Pentru că mulți dintre voi s-au alăturat recent în această aventură numită un/travel/home/world sau orice altă formă de schooling, vă invităm să parcurgem împreună temerile și fricile pe care știm că le experimentați.
Deci…. Respirați adânc și citiți mai departe!
Prietenii se uită la voi plini de suspiciune sau chiar cu reproșuri, familia crede că vă bateți joc de viața copiilor și toți cei din jurul vostru vorbesc de importanța școlii. Panica probabil că este deja instalată.
Adevărul, pe care fiecare îl știe pentru el și familia lui, este că ați făcut această alegere dintr-un motiv anume. Poate pentru copilul vostru școala era un chin sau poate avea sentimentul că nu se încadrează acolo.
Sau pur și simplu v-ați săturat de temele copiilor și pretențiile profesorilor. Sau poate ați obosit de alergătură și nu v-ați mai simțit ca o familie, sau poate că lipsa de libertate în alegeri v-a sufocat.
Sau poate câte puțin din fiecare. Oricare ar fi motivul, însă, decizia vă aparține. Este alegerea voastră.
Setați bariere când aveți de-a face cu sfaturile “prietenești” ale celor cu care interacționați. Gândiți-vă cât de mult vreți să împărtășiți sau să explicați celor din jur. Vorbiți cu copiii, în special în cazul în care au plecat din sistemul tradițional, despre felul în care vor să răspundă când sunt abordați pe această temă.
Mulți dintre cei care aleg unschooling au o imagine idealizată – copii care deprind entuziasmul și încântarea de a învăța singuri peste noapte, imagini cu toată familia citind în prag de seară, explorând muzee sau parcuri în zilele însorite, voluntariat în cauze diverse, și așa mai departe.
Realitatea este arareori în acest fel.
Mai degrabă este așa: copiii se uită la televizor cu orele, joacă jocuri pe calculatorul cu zilele sau lunile, și nimeni nu pare să vrea să iasă din casă…
1. Toate aceste manifestări sunt normale și poartă numele de de-schooling. Pe scurt, înseamnă timp de care copiii au nevoie pentru a se relaxa și reconecta cu ei înșiși, pentru a experimenta și a descoperi ce le place, ceea ce necesită TIMP.
Iar pentru copiii care au fost și în școala tradițională înseamnă un timp și mai îndelungat pentru a scăpa de reflexele și obiceiurile desprinse în școală.
2. Copiii voștri nu sunt voi și, cel mai probabil, nu vor face aceleași alegeri ca voi. Unul dintre aspectele definitorii pentru unschooling este încrederea, iar acesta este momentul în care începeți să o practicați, dacă nu ați făcut-o deja.
Să aveți încredere în alegerile lor, să aveți încredere că ei aleg ceea ce trebuie la momentul la care se află. Sugerați și oferiți sfaturi, desigur, dar înțelegeți și respectați faptul că prin această încredere creați un parteneriat, un cadru în care nu acționați ca un profesor, iar copilul se va simți în siguranță și va căuta să descopere ce-i place și ce vrea să învețe.
3. Învățarea se întâmplă oriunde și oricând, pentru că este în natura noastră. Doar pentru că nu arată așa cum am fost noi “învățați” că arată, nu înseamnă că nu se întâmplă!
Experiența altor familii este foarte valoroasă, iar a celor care sunt în această alternativă educațională de mai mult timp cu atât mai mult, dar în final contează doar ca sursă de inspirație.
Voi vă creați propria voastră experiență. Fiecare familie și fiecare persoană este diferită, și deci unschooling poate fi complet diferit de la o familie la alta.
Este un lucru bun. Este minunat, chiar. Bucurați-vă! Aveți șansa să creați un stil de viață care se potrivește nevoilor familiei VOASTRE.
Suportul prietenilor sau al oamenilor care împărtășesc aceleași valori cu voi este foarte important. Aveți nevoie de suportul lor.
Este unul dintre motivele pentru care organizăm Conversațiile CEREHARD – întâlniri online deocamdată – în care părinții și copiii fac schimb de idei și păreri, și își oferă propria experiență celorlalți părinți.
Încercați diverse lucruri împreună cu copiii și vedeți ce funcționează și ce nu.
Care este timpul ideal împreună în familie, dar și în afara ei? Ce vă place fiecăruia să faceți și cum vă face plăcere să le faceți? Care sunt nevoile fiecăruia dintre voi, cum se completează între ele sau cum se bat cap în cap? Cum le puteți adresa, astfel încât fiecare să se simtă auzit și respectat?
Unul dintre avantajele acestui stil de viață este tocmai această flexibilitate – să schimbați lucrurile atunci când nu funcționează și să vă adaptați odată cu evoluția copilului și a voastră.
Este un proces care se așează în timp, prin încercări, dar este un exercițiu care merită tot efortul, pentru că deprindem abilități care ne sunt de folos toată viața.
Și în special copiilor, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul, iar flexibilitatea și adaptabilitatea sunt esențiale. Uitați-vă doar la anul 2020!
Cât de ușor este să cădem în capcana “dar dacă…” o știm mult prea bine toți cei care citim aceste rânduri. Dacă copiii vor să se întoarcă în sistem? Dacă vor să urmeze o facultate? Dacă noi, ca părinți, nu îi pregătim suficient de bine pentru viitor?
Sunt multe “dacă-uri” care nu ne lasă să dormim noaptea, în special în societatea în care trăim astăzi, în care finalitatea este mai importantă decât procesul.
Asta vă doriți pentru copiii voștri? O competiție în care să bifeze diverse?
Focusați-vă mai bine pe ce există în fața voastră – aici și acum! Lucrurile se pot da complet peste cap, peste noapte (vezi pandemia).
Construiți relații. Învățați. Do your thing, oricare ar fi acela. Și adresați acel “dar dacă…” pe măsură ce apare și devine relevant, în loc să vă panicați în legătură cu un viitor care nu s-a întâmplat încă.
Copiii recuperează și învață atunci când și dacă vor vrea să se întoarcă la școală. Adolescenții își dau testele pentru admitere dacă își propun acest lucru. Toți copiii, indiferent de vârstă, asimilează în timp util informațiile de care au nevoie pentru examene, atunci când există motivație autentică și alegeri asumate de către ei.
Înainte de învățare, există un context – cum trăim, cum dezvoltăm relații și conexiuni și cum construim încredere. Ca să putem învăța – copii și adulți deopotrivă – haideți să ne concentrăm pe cultivarea acestui mediu, iar învățarea va veni de la sine: pas cu pas, prin conectare și relaționare, prin exercițiul încrederii și prin considerarea copilului un partener în acest demers numit educație.
Nimeni nu conduce sau este condus. În schimb, căutăm să ne bucurăm de ceea ce experimentăm, împărtășim cu ceilalți propria experiență, cu tot ce aduce fiecare zi, cu bune și cu rele.
Sfaturile de mai sus vin de la Idzie Desmarais, un adult crescut în afara școlii și un lifelong learner, despre care puteți afla mai multe aici.
Materialul este primul dintr-o serie prin care ne propunem să vă prezentăm experiențe de educație altfel decât la școală din societăți și culturi care trăiesc de mai multe decenii în această paradigmă.
Experiența lor este valoroasă și sperăm să fie de folos cât mai multora dintre voi.