De ce Re-Design?

Prin Re-Design și CEREHARD promovăm conceptul de educație holistă, care stimulează dezvoltarea cât mai complexă și completă. Vrem să ne întoarcem la esențe, la autentic – în elină, „skhole” este un termen care se referă la timpul liber petrecut în discuții filosofice.

Pornind de la acest concept, pe care vrem să-l adaptăm parametrilor spirituali actuali, educația holistă propune:

  • abordarea holistă a cunoașterii umane, prin recorelarea științelor cu artele / filosofia / istoria;
  • descoperirea / formularea / elaborarea de concepte / principii aplicabile în orice împrejurare;
  • corelarea conceptelor / principiilor astfel formulate atât în medii naturale (grădină urbană, unde se practică permacultura) cât și artificiale (VR);
  • descoperirea ritmului natural al fiecăruia și armonizarea cu ritmurile naturii;
  • conștientizarea tuturor capacităților înnăscute, pentru dezvoltarea unei personalități cât mai complexe, capabilă să facă legături și să genereze cunoaștere.

De ce Re-Design?

…pentru că DESIGN este un cuvânt „viu”, în permanentă schimbare și adaptare.
În viziunea noastră, înseamnă rezolvarea inteligentă a oricărei probleme.

Re-Design și CEREHARD îți propun re-configurarea personală, pornind de la datele pe care le ai deja: oprește-te, respiră adânc, activează-ți toate simțurile (peste 20 descoperite până acum, nu doar cele 5 învățate în școală) pentru a decela stimulii din interiorul și din afara ta, ieși din tiparele după care reacționai de obicei și încearcă o altă variantă – soluția cea mai inteligentă, optimă, care consumă minim de resurse.
În final… resetează-te, pentru ca viața ta să curgă în armonie cu planeta pe care te-ai născut, cu universul din care faci parte.

…pentru că fiinţa umană se naşte cu toate capacităţile, mediul şi educaţia contribuind la selectarea şi dezvoltarea anumitor talente.
Auzim deseori, ba chiar și afirmăm: „nu sunt bun la matematică / desen / fizică / muzică” etc.
Cauza acestei convingeri – mai mult sau mai puţin de nestrămutat – este, de cele mai multe ori, educația de tip cartezian, pe discipline separate, care a devenit modelul „clasic” de setare mentală în societatea modernă.
Renunţarea la dihotomii de tipul artă / ştiinţă, raţional / spiritual, uman / real va permite manifestarea tuturor capacităților ființei umane ca întreg (în engleză, whole, de unde și termenul de holism) eliminând barierele pe care sistemele de educație clasice și societatea, în general, ni le pun.

…pentru că teoria şi practica educaţională actuală NU ţin cont suficient de substratul anatomic şi fiziologic al proceselor cognitive. Este nevoie de înțelegerea rezultatelor cercetării din neuroștiințe pentru a înțelege substratul proceselor cognitive.
Este nevoie de configurarea unor medii de învățare, de resurse pentru educația în afara școlii (EOTAS = education other than at school), deoarece copiii învață singuri, având nevoie doar de sprijin și de încurajare.

Neuroimagistica a confirmat faptul că creierul unui adolescent sau al unui copil prelucrează informațiile diferit în comparație cu creierul unui adult. La adult, informaţiile sunt prelucrate în cortexul frontal, zona cea mai nouă în evoluție, iar la adolescenţi şi la copii – în sistemul limbic (zona „primitivă”), situat în profunzimea creierului, și unde se nasc reacţiile instinctive – furia şi/sau teama.
Maturizarea coincide cu formarea de conexiuni corticale mai strânse, reacţiile instinctive generate în nucleii amigdalieni, de exemplu, fiind temperate de cortexul frontal, unde rezidă organizarea, raţiunea, moralitatea. Un cortex frontal activ este semn de maturizare afectivă şi de inteligenţă.

Nucleii amigdalieni din sistemul limbic sunt conectaţi cu lobii prefrontali ai creierului prin circuite specializate, astfel fiind construite mecanismele neurologice ale vieţii emoţionale. Fiecare emoţie este „procesată” in anumite zone ale creierului. Aceste zone au legături directe cu sistemul limbic, ceea ce permite formarea registrului memoriei emoţionale.

Memoria emoţională, stocată în hipocamp, se află şi sub influenţa sistemului neuroendocrin. Reacţiile pozitive ale neocortexului prefrontal sunt mai lente. Dar la copil se pot pregăti reacţiile emoţionale prin programe de cunoaştere a stărilor „pozitive” şi „negative”.

…pentru că suntem în stadiul în care dictonul „cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte tot Universul” poate fi reconsiderat prin prisma cunoaşterii actuale. Daniel Goleman, autorul cărţii Inteligenţa emoţională, afirmă că „avem două creiere, două minţi şi două feluri diferite de inteligenţă: cea raţională şi cea emoţională”.

Sugerăm că este necesară depăşirea şi a acestei etape, prin sublimarea dihotomiilor de tip raţional / emoţional într-o înţelegere mai profundă – sinergizarea trăirilor fiinţei într-un proces complet şi complex de conştientizare a valenţelor viului. 

Principala cale de a te cunoaște rămâne educația. 

Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *