În ultimele decenii, aplicarea neuroștiințelor la educație a profilat o nouă viziune despre educație și despre om în genere. Educația, spun neuroștiințele, ar trebui orientată către formarea de abilități, mai degrabă decât către cunoștințe și către dezvoltarea unei „inteligențe emoționale” mai degrabă decât către dezvoltarea uneia raționale.

Aceste provocări ridicate de cercetarea creierului uman cheamă filosofia la un dialog a cărui miză nu este una măruntă: redefinirea modului în care ne înțelegem propria umanitate.

Au fost premizele unor conversații purtate de Adriana Brăescu împreună cu Cornel – Florin Moraru în cadrul Izvoarelor de filosofie la Radio România Cultural în 2018, dar la fel de actuale și astăzi. 

Tema adresată în prima parte – ideea de „neuroștiință a educației” și mituri despre creierul uman care au intrat în cultura comună și care ne împiedică să înțelegem cum trebuie acest domeniu. 

Partea a doua – o incursiune în fascinanta lume a „creierului care învață” și legăturile dintre acest proces incredibil de complex și modul în care el formează ceea ce numim „minte conștientă”. 

Recent, au dezbătut împreună rolul memoriei – concept filosofic și proces biologic.

Memoria a intrat și în preocupările oamenilor de neuroștiințe, pe măsură ce am început să înțelegem din ce în ce mai multe despre substratul biologic al memoriei noastre și despre mecanismele cerebrale prin care această facultate a conștiinței se formează. 

Cum apar teoriile filosofice despre memorie în contextul studiilor de neuroștiințe?
Cum se raportează „filosofia memoriei” la „știința memoriei”? Este memoria un concept filosofic sau unul biologic?

Discuția a fost declanșată de apariția în luna mai a cărții „Prăvălia cu vechituri. Cum generăm amintiri și cum amintirile ne generează pe pe noi?”, semnată de Veronica O’Keane și tradusă de Adriana Brăescu.

Izvoare de filosofie – Radio România Cultural – emisiune din 9 aprilie 2021.

Foto credit Pixabay.com.