E deja duminică, dar tot voi scrie la „spovedania de sâmbătă”. Duminică, 1 aprilie, de la 10.30 la 13. 30 avem o întâlnire la Bucurania – un centru fain, unde Sonia Vasilescu creează o bucățică de rai pentru câțiva prunci. Săptămâna viitoare mai sunt programate câteva întâlniri – unora chiar nu le vine să creadă că existăm și simt nevoia să ne „pipăie”. Da, existăm – o școală liberă, unde copiii pot explora în voie, fără teama că „strică”, sau că „greșesc” cu ceva. O școală la care vii atunci când ai nevoie, la omul / echipa de care ai nevoie.

Spovedania de sâmbăta asta este despre îndoială. Despre constatarea că, oricât de faină ar fi o idee, reacția societății este una de „reținere”. Că, după ani de chin, de străduințe, de cheltuieli și de – până la urmă – sacrificii, îndoiala rămâne…. (în psihologie, este povestea străinului care pătrunde în cetate). Despre reflexul moștenit / creat – cum că ceea ce este acceptat de generații este și bun.

Mi s-a recomandat ca, la întâlnirile pe care le voi avea, să aduc „acte” care să ateste faptul că sunt o școală în curs de acreditare. Sigur, nicio problemă, pot să aduc orice „acte” sunt solicitate – nu pot, însă, să nu mă întreb dacă cei care cer asta s-au gândit vreodată să ceară și școlilor „de stat” sau „private” să prezinte „actele” care le permit existența… Dacă noi, ca societate, am cere  instituțiilor (statului) acele „acte” care să ateste că sunt capabile să îndeplinească sarcinile pentru care sunt plătite, că garantează siguranța fizică și mentală a copiilor de care se ocupă…. cred că am avea surprize imense. De la siguranța împotriva incendiilor până la evaluarea reală a educatorilor care se ocupă de copii. Nu vi se pare ciudat că, după 12 ani de școală (în curând, 15), majoritatea oamenilor trebuie să urmeze cursuri de „dezvoltare personală”, de „conștientizare”, de „vindecare” etc. – care, toate, încearcă să repare stricăciunile (ireversibile, de cele mai multe ori) induse de un sistem în colaps? Majoritatea părinților se plânge de sistem dar… nu se poate rupe de el. Preferă siluirea unui copil în coordonatele a „ceva” ce i se pare că știe – pentru că a trecut pe aici și cunoaște „calea” – cea a minciunii, a disonanței cognitive, a „bipolarimului”. Finalul apoteotic este viața cu dublă măsură, superficializarea, acceptarea „răului necesar” – acel „rău cu rău dar mai rău fără rău”…

Totul se depozitează în codul genetic / epigenetic. Rețelele neuronale care ne ghidează sunt construite pe modele configurate în creierele părinților, bunicilor, străbunicilor….  Abuzurile asupra strămoșilor se regăsesc în conectomica nepoților iar „tradiția” devine religie, din nevoia de siguranță, de „constant” / cunoscut. Nimic nu e mai reconfortant decât „siguranța zilei de mâine”. Deși această siguranță nu există.

Au proliferat tot soiul de „metode de vindecare a trupului / sufletului / minții”. Construite pe teamă, pe necunoaștere, pe nesiguranță – toate, trăsături căpătate în timpul școlii, instituția aceea care ar fi trebuit să ne învețe să ne cunoaștem pe noi înșine. V-ați întrebat vreodată unde dispare „de ce”-ul copilului? După vârsta de 11-12 ani, se estompează, apoi nu se mai aude… și nu pentru că micii întrebători ar fi primit răspunsul, ci pentru că întrebările lor zboară în gol, lovindu-se de pereții indiferenței, ai dualismului, ai mântuielii. Ai necunoașterii, în / de fond….

Un filosof îmi semnala, zilele trecute, un fenomen interesant: foarte multe edituri se concentrează pe „traducerea” – în limbaj adaptat copilăriei – a capodoperelor literaturii universale. Este o întreprindere inutilă, ba chiar păguboasă – copilul nu înțelege nimic din povești care nu pot fi înțelese decât de oameni care au trecut prin „inițierea” descrisă de acele opere literare și, pentru că nu înțelege, capătă și aversiune față de respectivele experiențe. Vom putea, oare, să redăm, copiilor, copilăria? Ați observat că niciun copil nu mai cântă? Și nu mă refer la parascoveniile sexoase pe care le îndrugă unii – după un negativ livrat fără niciun discernământ – ci la incantațiile absolut necesare dezvoltării cerebrale normale și echilibrate…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s