Gata…. am decis ca, în fiecare sâmbătă, să mă spovedesc…. Cui? Vouă, celor care au răbdarea să „mă citească” (unii spun că scriu prea mult…). Ca să vă descurajez de tot, să știți că am în plan o carte de „Neuro – Estetică”…. nu va fi intitulată așa, dar asta e „tema”.

Știți că Elon Musk are copiii homeschooled? De fapt, unschooled… le-a întocmit o echipă de professionals care, pe bani buni, îi cresc copiii la cele mai înalte standarde de „critical thinking” și cultură. Se pare că a adunat și copiii prietenilor și a pus de o școală „altfel” între ei, cei care știu „adevărul” (adică știu care sunt pârghiile de la baza funcționării societății)  și care pot să se sustragă „sistemului”.

Ce vreau să spun cu asta? Nu, nu este o pledoarie anti-sistem…. Vreau să spun că, deși nu sunt Elon Musk, fac același lucru. Adun copiii unor părinți uluiți de porcăria din sistemul educațional (nu numai românesc) și îi pun în brațele unor traineri care au vocație de…. trainer. Adică unor Aristotel de secol XXI. Pentru că, așa cum arată societatea de secol XXI, tot modelul aristotelian / platonic / pitagoreic este valabil….  cel al „ucenicului” care va trebui să-și „înfrunte”, în final, maestrul într-o prelegere mai mult sau mai puțin doctorală. Diferența între noi și cei de acum 2500 de ani este că tehnologia (și aceea, inventată și dezvoltată de oameni care nu s-au lăsat „pliviți” de sistem) a permis formarea rețelelor neuronale – dar umane – la nivel global. Adică suntem, fiecare, un neuron care se conectează cu cei din zona proximală dar care trebuie (neapărat) să „fire together”…. adică să intre în armonie unii cu alții. Nu zic „rezonanță”, pentru că rezonanța duce la distrugere (vezi experimentul cu paharul care se sparge la frecvențe înalte).

V-am povestit multora experiența mea cu unul dintre primele grupuri de homeschooling (am uitat cum se cheamă). Celor care nu știți, vă povestesc acum: prin 2012, când mi-am adunat eu suficient sânge în instalație, mi-am scos copila din „sistem”. Era ianuarie, înainte de semestrul 2, clasa (ei) a 5-a.  Copila mea era la școala Anastasia Popescu, iar doamna directoare, o Doamnă din toate punctele de vedere, a oftat din toți rărunchii atunci când i-am spus „dacă v-ați fi clonat, în așa fel încât să puteți acoperi măcar 3 din cele n discipline impuse de programă, nici nu m-aș fi gândit să plec de aici”. A urmat o perioadă în care ne-am chinuit reciproc  – mai mult eu pe copilă decât ea pe mine. Timp în care am încercat să fac școala acasă, cu programa în mână. Rateu absolut…. Apoi, „abandonul”…. la care a contribuit și juniorul – total ne-dus la „școală”, ale cărui talent, toleranță, umor, „je m’en fiche”-ism etc., au făcut sarea și piperul trecerii de la home la unschooling. Timp în care cei doi „cu caș la gură” au adunat nu știu câte mii de followers pe youtube, adică mai mult decât era nevoie pt monetizarea activității lor…. mă rog, asta e altă poveste (finalul e că, în acest moment, sunt autosustenabili). Ca să revin la 2012…. m-am afișat pe FB cu decizia mea, am primit o invitație din partea lui Gabriel Olariu, „autor”, împreună cu soția lui, Carmen Olariu, al Britannica  Learning Centre Bucharest, să ne întâlnim  – mai mulți homeschooleri – și, iată-ne, în decembrie 2013, punând „țara la cale” la sediul lor, în ideea să „oficializăm” o variantă dedicată unei nișe educaționale. În octombrie 2013 eu închiriasem deja un teren pe str. Mătăsari (mulțumesc, Mircea Manolescu – cine nu-l cunoaște, just goggle him, veți avea aceeași surpriză pe care am avut-o și eu, pentru că anunțul de închiriere era pe OLX și nu știam cine e Mircea…) pentru a reface gospodăria țărănească a bunicilor – nu am reușit dar, timp de 2 ani, acolo a fost un laborator extraordinar de testare și joacă, 6 din cele 12 luni ale unui an fiind prilej de research – de proiect educațional non-formal – în cea mai pură abordare. Tot acolo am ridicat și sera de Shiitake (ciuperci asiatice, pe care le vindeam în weekend în târgul de la Agronomie), acolo veneau reporterii de pe la diverse publicații de media să ia interviuri copiilor noștri…. Frumoase vremuri!

La finalul lui 2013 am făcut acel grup pe fb cu 4 administratori – Virgil Paraschiveanu, Dorothea Ionescu-Vânău, Gabriel Olariu și Adriana Brăescu. Luni de zile (și de nopți) am povestit cum anume procedăm noi. „Noi”, în afară de Virgil, care nu era (și nu este) adept homeschooling, dar era prieten cu Dorothea și… nah… o amenința că o „pârăște” că nu-și duce copiii la școală – deci „hai să-i arătăm că nu suntem the devil”…. În timp, grupul a devenit tot mai mare. Au apărut cei care ne „sfătuiau”…. ne explicau unde greșim, cum ar veni. Au apărut cei care ne povesteau cum fac ei homeschooling cu copii de un an jumate…. Degeaba le spuneam că, până la 7 ani, nu faci homeschooling ci îți crești și educi copilul în cel mai natural mod cu putință – ceea ce se cheamă „cei 7 ani de acasă”. Treptat, inițiatorii grupului au fost „dați afară”…. ei da, se poate. De fapt, 3 dintre noi am plecat de bună-voie, presați de unii care știau mai bine ca noi „cum se face”. A rămas Virgil. Psihologic vorbind, tot ceea ce s-a întâmplat era previzibil și, de aceea, noi, ceilalți 3, ne-am și asumat rolul de „sacrificați”, tocmai ca să „servim cauza”.

Acum fiecare își vede de ale lui. Eu în „naivitatea” mea, îmi continui povestea. Am înființat centrul CEREHARD, sunt în acreditare ca IBS (International British School) care permite home și unschooling in sistem britanic. Nu vă povestesc ce greu e…. Uneori, colegi de „suferință” mă mai introduc în grupuri de home-schooleri. Unde ajung, invariabil, „certată” pentru modul în care văd eu lucrurile. Cei care mă „ceartă” nu au nici cea mai mică curiozitate – doar dacă ar google numele meu, ar găsi și articolele pe care le scriu, și recunoașterea la nivel internațional, și cercetarea în domeniu… Știu, nu e etic și nici profesional să invoci „priceperea” într-un domeniu – ăsta nu e argument, cică – dar uite că eu o fac. Măi oameni buni…. înainte să-mi dați o scatoalcă peste ochi, uitați-vă „umpic” la contribuția mea în domeniu…. doar un pic… după ce citiți ce am scris, spuneți ce vreți, dar DUPĂ, nu înainte. Sunt, deseori, în situația de a discuta cu oameni care au „păreri”. Eu nu am păreri, am propuneri – ipoteze, pe care le demonstrez științific.  Dacă aveți dovezi contra, le aștept, nu pot decât să le apreciez, introducând variabile la care nu m-am gândit în cercetarea (științifică, cu EEG) a ipotezei mele.

Concluzia acestei „spovedanii”: citiți înainte de a emite „păreri”. Suferim, ca nație – ca specie, dacă vreți – de complexul „părerologiei”. Este un complex de superioritate generat de unul de inferioritate. Nu mai sunt la vârsta la care să am răbdare cu fiecare „impresie”. Cei care aveți idei, trimiteți-mi, vă rog, referințe la articolele științifice publicate, la surse de încredere, la contribuțiile voastre – citate în publicații recunoscute – nu îmi mai împuiați capul cu „păreri”…. „părerea mea este că” reprezintă o introducere la un „dead-end”. Pe mine mă doare capul iar voi, cei cu „păreri”, sfârșiți la butonul „ignore”.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s